Cel de-al treilea sezon al emisiunii Casa iubirii surprinde în continuare cu noi momente de senzație, concurenți din ce în ce mai dornici să își întâlnească perechea și să înfrunte orice provocare, dar și multe răsturnări uluitoare de situație și certuri aprige declanșate fie din gelozie, fie din cauza orgoliilor puternice. În cea mai recentă Gală, concurenții au avut parte de multe momente pline de emoții, dar și de tensiuni deoarece unul dintre ei a fost nevoit să plece acasă.
Roberta și Alexandra au pus punct prieteniei dintre ele
În ediția de Gala, Roberta a decis să îl nominalizeze spre eliminare pe Gagea, spre uluirea Alexandrei, care nu se aștepta că prietenă ei să recurgă la un astfel de gest. Aceasta s-a arătat extrem de deranjată de alegerea făcută de cea pe care o consideră cea mai bună prietenă în Casa iubirii și i-a reproșat aprig gestul făcut.
Alexandra: Vreau să spun că mă așteptăm la orice, în afară de ea! Din punctul meu de vedere, eu chiar am considerat-o apropiată și m-am atașat de ea cel mai mult de când am venit aici! Nu mă așteptăm la ea! În același timp îi respect decizia! Nu știu care a fost scopul dar o să vreau să îl aud! Și vreau să spun că m-a dezamăgit și eu nu mai am nicio prietenie, suntem doar colege cu toate! Și atât!
Roberta: Voi nu ați înțeles nici până în momentul asta care era schemă, nu? Gagea este ultimul venit aici în casă și strategia asta am făcut-o pe moment când am stat și am analizat o situație și m-am gândit că e posibil să fie o strategie pentru Ștefania și în momentul ăla dacă era și Sebastian, automat trebuia să fie unul mai slab decât el! Eu am explicat în momentul ăla și nu cred că am vrut să dau în ține sau în el, în mod intenționat! Am spus și atunci și nu am făcut-o cu răutate și mi-am cerut scuze, dar tu ai venit după cu o răutate! Lângă mine rămâne cine poate, nu orice!
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Roberta aruncă bomba în plin scandal cu Alexandra: „Se vede că s-a consumat relația dintre ei”
În ciuda faptului că Roberta a explicat care a fost motivul pentru care a decis să îl nominalizeze pe Gagea în cea mai recentă Gala a emisiunii, Alexandra s-a arătat tot mai dezamăgită de gestul celei pe care o consideră prietene ei cea mai bună în Casa iubirii și i-a dat de înțeles că vrea să pună capăt prieteniei dintre ele.
Roberta: Nu mi-a spus nimic, este strict părerea mea și am spus de la început că nu procedează bine, că eu aș fi făcut altfel în locul ei! Și se vede că s-a consumat relația dintre ei doi! Și poate că i-ar fi și ei mai bine așa!
Alexandra: Este punctul ei de vedere, eu am total altul! Mi se pare normal să închei prietenia aici!