Rodica Mandache: viață, carieră și copii. Care este cel mai mare regret al artistei legat de fiica sa, Diana Mihailopol

Author: Bianca Vidoi

Rodica Mandache

Sursa: Facebook Teatrul Național Radiofonic

Rodica Mandache reprezintă o emblemă a teatrului românesc, cu o carieră de peste 60 de ani în lumina reflectoarelor.

Rodica Mandache este un nume sonor în lumea teatrului românesc, fiind apreciată de spectatori pentru dedicarea pe care o are pentru fiecare piesă de teatru, dar și pentru energia pe care o transpune cu ajutorul fiecărui personaj căruia îi dă viață. Cariera Rodicăi Mandache este de peste 60 de ani, perioadă în care a jucat în zeci de piese de teatru. Iată care a fost parcursul vieții Rodicăi Mandache până la vârsta de 81 de ani.

Cum a început cariera în teatru a Rodicăi Mandache?

Rodica Mandache s-a născut la Iași pe 13 aprilie 1943, iar aceasta a finalizat Liceul de Fete „Oltea Doamna” în orașul ei natal, în anul 1960. Încă din perioada liceului a știut că își dorește să aibă o carieră în lumea teatrului, astfel a urmat actoria la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L.

Caragiale” din București.

Rodica Mandache
[Sursa: Facebook Teatrul Național Radiofonic]

Cariera în teatru a Rodicăi Mandache a început chiar din primul an de facultate, atunci când a jucat un rol principal la Teatrul Național, când Coca Andronescu s-a îmbolnăvit.  „Da, am jucat chiar din anul întâi la Teatrul Național rol principal. Se îmbolnăvise o actriță foarte mare, foarte mare, e vorba despre Coca Andronescu. Și eram total inconștientă (și așa sunt și acum), pentru că m-am dus pe scenă crezând că eu sunt viitorul teatrului românesc. Bine, toată lumea se și purta cu mine ca atare…”, a explicat Rodica Mandache, potrivit  cristinastanciulescu.ro

Citește și: Maestrul Florin Piersic, mesaj emoționant despre revenirea sa pe scenă: „Îmi vine să plâng….”. Unde se află acum, dar și care este starea de sănătate a marelui actor

În anul 1964 a finalizat studiile de licență, sub îndrumarea profesorilor Octavian Cotescu și Pop Marțian. Rodica Mandache a fost inspirată să vină în fața oamenilor pentru a transmite emoțiile și trăirile personajelor, dar și să se afle în fața tinerilor ce își doresc să devină actori și care împart aceeași pasiune cu actrița. Astfel, Rodica Mandache nu este doar actriță, dar și profesoară de actorie la Universitatea de Artă „Hyperion”.

Rodica Mandache
[Sursa: Facebook Teatrul Național Radiofonic]

Rodica Mandache a decis să își păstreze viața personală cât mai departe de ochii curioșilor, ținând cont că artista se afla în lumina reflectoarelor în majoritatea timpului, însă este cunoscut faptul că a fost căsătorită cu fotograful Aurel Mihailopol. Fotograful Aurel Mihailopol și Rodica Mandache au împreună fată, Diana Mihailopol, ce împărtășește aceeași pasiune cu mama ei, devenind regizor. 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: VIDEO Câți invitați vor veni la nunta lui Iancu Sterp. Mama Geta spune cum se va desfășura evenimentul special din viața fiului. „Să se audă că e nuntă aici, în sat, că se însoară Iancu cel frumos.”

Care este cel mai mare regret al artistei legat de fiica sa, Diana Mihailopol

Rodica Mandache are o carieră de peste 60 de ani în lumea teatrului românesc, carieră ce i-a acaparat viața, ajungând la vârsta de 81 de ani cu mai multe regrete legate de fiica ei, Diana Mihailopol. Rodica Mandache a fost căsătorită cu fotograful Aurel Mihailopol, însă după 13 ani de mariaj acesta a decedat, moment ce i-a dat cariera actriței peste cap.

Diana Mihailopol și Rodica Mandache
[Sursa: Colaj Facebook Teatrul Național Radiofonic/Diana Mihailopol]

Aurel Mihailopol și Rodica Mandache au avut împreună o fată, Diana Mihailopol, iar deși actrița este mândră de fiica ei, a recunoscut în nenumărate rânduri că pasiunea ei pentru teatru i-a furat momente importante din viața fiicei ei. Actoria a făcut-o pe actriță să nu exceleze în creșterea fiicei sale, Diana Mihailopol, și să petreacă mai puțin timp împreună decât și-ar fi dorit. 

„Ăsta este „sectorul' în care îmi reproșez cele mai multe lucruri. M-am străduit, dar nu am fost talentată. Nici nu am avut generozitatea asta să renunț la mine pentru ea. Meseria de actriță este foarte „egoistă'. Am crescut-o pe Diana cum am putut mai bine, am și rămas singure de foarte timpuriu. Ea mă uimește cu tot ce face.”, a explicat actrița, potrivit unica.ro.

Rodica Mandache
[Sursa: Facebook Teatrul Odeon]