Bărbatul din Gorj, primul caz de coronavirus din România, declarat vindecat. Sunt 49 de persoane în carantină şi 7893 izolate la domiciliu
Doar doi dintre cei trei pacienţi depistaţi pozitiv cu COVID-19 pe teritoriul României mai sunt purtători ai virusului, bărbatul din Gorj, primul caz de coronavirus din România, fiind declarat vindecat.
” Dintre cele trei persoane depistate pozitiv cu virusul COVID-19 pe teritoriul României doar doi pacienţi mai sunt purtători ai virusului.
Pacientul internat la Timişoara nu prezintă simptome, iar simptomele prezentate de pacientul internat la Cluj-Napoca sunt ameliorate.
Duminică, 1 martie, la nivel naţional, sunt 49 de persoane în carantină şi 7893 de persoane în izolare la domiciliu.
Faţă de cifrele comunicate sâmbătă, pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu, este înregistrată o scădere. Aceasta rezultă din faptul că persoane introduse iniţial în izolare au ieşit din perioada de incubaţie a virusului, de 14 zile.
De asemenea, aceleaşi date sunt valabile şi pentru membrii familiilor acestor persoane. Practic, sunt luate în evidenţă sau scoase din evidenţă şi persoanele care fac parte din familia celor suspectaţi că ar fi putut contacta virusul şi care au urmat aceleaşi proceduri de izolare.
” Menţionăm faptul că iniţial numărul persoanelor aflate în autoizolare s-a raportat la declaranţi, faţă de care s-au realizat raportările şi li s-a pus în vedere autoizolarea împreună cu membrii familiei, iar după primirea alertelor din Italia actualizarea datelor s-a realizat prin raportare la toţi membrii familiei aflaţi în autoizolare”, precizează Grupul.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1061 de apeluri la linia TELVERDE deschisă special pentru cetăţenii care doresc să se informeze cu privire la simptomele celor care contractează COVID-19 (coronavirus) şi care vor sa afle cele mai bune modalităţi de evitare a infectării cu virusul.
De asemenea au fost înregistrate 127 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112, dintre care 17 apeluri au fost efectuate de cetăţenii din Bucureşti.
Se remarcă o scădere majoră a apelurilor la numărul unic de urgenţă 112 după operaţionalizarea liniei TELVERDE (0800 800 358).
De asemenea, a fost operaţionalizată şi o linie de informare dedicată special cetăţenilor români aflaţi în afara ţării (+40213202020).
Citeste si: Decontaminare masiva la Bucuresti. STB dezinfecteaza toate vehiculele de transport in comun si refugiile