Miriam Ciobanu și-a pierdut viața la finalul lunii octombrie, în Italia, și, la începutul acestei săptămâni, a avut loc slujba de înmormântare, la care au participat sute de oameni.
Românca ucisă de un șofer beat, în Italia, a fost condusă pe ultimul drum
În noaptea dinspre 31 octombrie spre 1 noiembrie, Miriam Ciobanu a fost accidentată mortal de un șofer beat.
Aproximativ 500 de persoane au fost alături de familia fetei. Părinții, sora, prietenii, colegii, cunoștințele și alte rude au fost prezente, iar San Zenone degli Ezzelini și Pieve del Grappa, primarii din Fonte, au fost și ei la funeralii.
Conform Treviso Today, Tommaso este fostul ei iubit care ar fi lăsat-o să plece singură, pe o șosea care nu era luminată, ce era situată într-o zonă rurală.
Accidentul a avut loc pe Viale Vittorio Veneto, în Pieve del Grappa, în jurul orei 04:30, iar vinovat pentru moartea fetei este un șofer de doar 23 de ani, pe nume Alessandro Giovanardi, care conducea cu 130 de km/h.
Acesta avea și o alcoolemie de trei ori mai mare decât cea permisă.Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Tânăra plecase de la iubitul ei, după ce s-au certat
Miriam se afla pe drum la ora aceea, după ce plecase de la iubitul ei, în urma unor certuri cauzate de gelozie. Acesta susține că a vrut să o ducă acasă cu mașina, după ce nu a reușit că o convingă să rămână la el, dar fata ar fi refuzat.
Tânăra a mers acasă, pe un drum neluminat, pe șosea, deoarece nu exista trotuar, iar șoferul, aflat sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, a lovit-o din plin.
La fel ca și Miriam, Alessandro este de origine română și, în urma acuzațiilor care i-au fost aduse, nu are voie să părăsească localitatea de reședință și nici să iasă din casă pe parcursul nopții.
Cristian Vettoruzzo, judecătorul de cameră preliminară, a hotărât să accepte cererile procurorului Mara de Donà de a-l elibera din arest pe Alessandro Giovanardi. În timpul zilei, pentru a putea merge la muncă, acesta beneficiază de o scutire specială.