România pregătește legea împotriva fake-news! Site-urile și postările cu informații false vor putea fi blocate

Author: Laura Macovei
Actualizat: 04 mar 2025, 16:39

Ordonanța ar putea fi adoptată în următoarele două săptămâni

 
Sursa: PixaBay

România se află în pragul adoptării unei legislații dure pentru combaterea dezinformării și manipulării online. Un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG), aproape de aprobare, va permite autorităților să blocheze accesul la site-uri și postări considerate ilegale, false sau care incită la ură.

Principalul scop al noii legislații este prevenirea interferențelor externe în procesul electoral, având în vedere următorul tur al alegerilor prezidențiale.

Citește și: BREAKING NEWS: Călin Georgescu, plasat sub control judiciar! Lista infracțiunilor de care este acuzat

Cine va avea autoritatea de blocare

Potrivit G4Media, ordonanța ar putea fi adoptată în următoarele două săptămâni și va da Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), împreună cu alte instituții relevante, puterea de a cere furnizorilor de internet blocarea accesului la conținut suspect.

Noua lege nu va fi aplicată doar de ANCOM, ci și de alte instituții implicate în securitatea națională și protecția proceselor democratice, inclusiv: Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Birourile Electorale, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE) și Parchetul General.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Ce ani nu se iau în calcul la vechimea în muncă? Află ce e stabilit în Codul Muncii și ce categorii de oameni nu beneficiază de aceleași avantaje

Ce tip de conținut poate fi blocat

Definiția conținutului ilegal este foarte vastă și include:

  • Incitare la ură sau violență

  • Discurs de ură și discriminare

  • Manipularea opiniei publice prin știri false sau deepfake-uri

  • Influențarea alegerilor prin campanii coordonate online

  • Conținut creat de actori statali sau non-statali pentru subminarea securității naționale

  • Publicitate politică ilegală

  • Colectarea frauduloasă de date personale sau distribuirea de malware

Ce se întâmplă dacă un site refuză să elimine conținutul

Dacă o platformă socială sau un site de știri refuză să elimine conținutul considerat ilegal, ANCOM poate dispune blocarea acestuia în România.

Dacă o platformă socială sau un site de știri refuză să elimine conținutul considerat ilegal, ANCOM poate dispune blocarea acestuia în România
[Sursa: pexels.com]

Citește și: Vicepreședintele ANCOM va cere suspendarea TikTok în România, începând de joi, 28 noiembrie! Motivul pentru care se dorește această măsură

Furnizorii de internet care nu respectă ordinele de restricționare a accesului risca amenzi considerabile, de până la 50.000 de lei pe zi pentru primele trei zile și 100.000 de lei pe zi după această perioadă.

Contestațiile acestor decizii vor fi analizate exclusiv de Curtea de Apel București. Totuși, depunerea unei contestații nu va suspenda aplicarea măsurii, ceea ce înseamnă că accesul la conținutul vizat va fi restricționat până la o decizie definitivă.