Bogdan Aurescu a transmis joi că a cerut Misiunii României la NATO să solicite activarea articolului 4 din Tratatul de la Washington împreună cu Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria și țările baltice, care hotărăște un mecanism de consultare între aliaţi, având în vedere atacurile Rusiei asupra Ucrainei.
România cere activarea articolului 4 împreună cu Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria și țările baltice
„În urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, am cerut Misiunii României la NATO să ceară împreună cu alţi aliaţi activarea art. 4 din Tratatul de la Washington- care stabileşte un mecanism de consultare între aliaţi- cu privire la impactul situaţiei actuale asupra securităţii aliaţilor”, a transmis Bogdan Aurescu, pe Twitter.
Conform articolului 4 din Tratatul de la Washington, aliații se vor consulta împreună de fiecare dată când vor considera că le este amenințat teritoriul, independența politică sau siguranța.
La Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis a întrunit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, iar prim-ministrul Nicolae Ciucă a întrunit, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru stăpânirea situaţiei create de atacurile Rusiei în Ucraina.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Premierul estonian Kaja Kallas susține că invazia Rusiei în Ucraina este o „amenințare pentru întreaga Europă”.
„Agresiunea pe scară largă a Rusiei este o amenințare pentru întreaga lume și pentru toate țările NATO, iar consultările NATO privind consolidarea securității Aliaților trebuie inițiate pentru a implementa măsuri suplimentare pentru asigurarea apărării Aliaților NATO”, a declarat Kaja Kallas.
„Acum un moment, ambasadorul (polonez) la Bruxelles a înaintat o astfel de cerere secretarului general al NATO, împreună cu un grup de aliaţi”, a transmis purtătorul de cuvânt al
guvernului polonez, Piotr Müller.Citeste si: Baba Vanga a prezis războiul dintre Rusia și Ucraina din 2022: „Nimeni nu poate opri Rusia”
„Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre părţi”, se arată în articolul 4 din Tratatul Nord-Atlantic.