România urmează să primească 4.500 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței, anunță Alexandru Rafila: „Se fac două doze”

Author: Lavinia Medrea
Actualizat: 17 mar 2023, 00:45

România urmează să primească 4.500 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței, anunță Alexandru Rafila: „Se fac două doze”

Sursa: Facebook Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că țara noastră va primi 4.500 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței, noua boală care se răspândește în Europa.

„Comisia Europeană negociază undeva în jurul unei cantități de 100.000 de doze pentru toate țările membre. Noi avem 4,5% din populația Uniunii Europene, deci (n.r.: vom primi) undeva în jur de 4.500 de doze. Se fac 2 doze, deci e clar că ar fi beneficiari vreo 2.000 și ceva de persoane. Asta nu înseamnă că, pe viitor, nu vom avea cantități suplimentare. Asta este o primă fază. Așteptăm să se rezolve problema aprovizionării și autorizării în Uniunea Europeană a acestui produs”, a declarat Alexandru Rafila, citat de EuroNews.

România va primi 4.500 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței. Ce știm despre acesta

România va primi 4.500 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței. Ce știm despre acesta
[Sursa: Twitter]

„Este cel antivariolic, dar nu este cel tradițional. Este un vaccin de generația a 3-a. Practic, când variola a fost eradicată, aveam un vaccin de generația întâi.

Între timp, s-au mai dezvoltat alte forme de vaccin, mai moderne, care nu sunt folosite decât extrem de restrâns, pentru persoane care lucrează în laboratoare sau care sunt la un risc de expunere destul de mare”, a explicat Alexandru Rafila.

Citeste si: A fost înregistrat al patrulea caz de variola maimuței în țara noastră. Bolnavul este contact direct cu primul diagnosticat

„Este vară, sunt foarte multe evenimente în aer liber, festivaluri, concerte, unde lumea nu prea ține seama de reguli. Dacă apar leziuni eruptive care nu au o explicație, trebuie să ne prezentăm la un serviciu de boli infecțioase”, a explicat Alexandru Rafila, precizând că ne aflăm într-o perioadă în care variola maimuței se transmite mai ușor.

Variola maimuței „se poate transmite prin orice fel de secreții, nu numai prin secrețiile care se generează în timpul raporturilor sexuale”, a atenționat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Miercuri dimineața, Alexandru Rafila a anunțat că a fost depistat al treilea caz de variola maimuței în România.

Citeste si: Încă un caz de variola maimuței confirmat în România, după ce ieri a fost raportat primul caz. De data asta, este vorba de un bărbat în vârstă de 32 de ani

„Este vorba de un bărbat de 31 de ani care s-a prezentat marţi la un spital din Bucureşti. Simptomele au apărut pe data de 10 iunie. Starea generală a pacientului este bună. Acesta a rămas internat”, a declarat Ministerul Sănătăţii.