România va fi lovită de furtuni în următoarele 24 de ore! Meteorologii au emis cod galben pentru mai multe județe

Author: Laura Macovei

Furtunile revin în România începând de marți, 2 iulie

Sursa: pexels.com

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo de fenomene extreme valabilă pentru următoarele 24 de ore.

Începând de marți, ora 10:00, un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii va fi în vigoare pentru sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș și în zonele montane. Alerta este valabilă până miercuri dimineață.

Cod galben de furtuni în 9 județe din țară

Potrivit ANM, avertizarea este valabilă de marți, 2 iulie, ora 10:00, până miercuri, 3 iulie, ora 10:00. În această perioadă, sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș și zonele montane vor experimenta instabilitate atmosferică accentuată.

Fenomenele extreme se vor manifesta prin: averse torențiale, intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h, vijelii, grindină și descărcări electrice.

[Sursa: ANM]

Citește și: Cod roșu de caniculă anunțat de meteorologii ANM în mai multe județe din țară. Prognoza meteo pentru ziua de 30 iunie

Cantitățile de apă vor varia între 20-40 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 50 l/mp.

ANM avertizează că manifestările de instabilitate atmosferică vor continua și miercuri, 3 iulie, în special în centrul și estul țării. De asemenea, o altă alertă meteo este în vigoare de luni seara până marți dimineața (1 iulie, ora 20:00 – 2 iulie, ora 10:00), anunțând instabilitate atmosferică în Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei, cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor varia între 20-30 l/mp, iar pe alocuri vor depăși 40 l/mp. În timpul zilei de luni, 1 iulie, instabilitatea atmosferică se va manifesta local în nord-vestul și centrul țării.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

[Sursa: ANM]

Cum va fi vremea în Capitală

Pentru București, ANM prognozează caniculă și disconfort termic ridicat până marți dimineață, cu ITU depășind pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 37-38 de grade, iar minimele de 19-20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

De marți seara, capitala va fi afectată de vijelii, ploi torențiale, descărcări electrice și grindină.

Citește și: Meteorologii Accuweather anunță vreme caniculară și ploi în mai multe zone ale țării: Cum va fi vremea în țară sâmbătă, 29 iunie 2024

Temperaturile vor rămâne ridicate, cu maxime de 35-37 de grade și minime de 18-20 de grade, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități.