Trecerea la ora de iarnă este un eveniment căruia românii îi acordă o mare importanță, căci, odată cu el, oamenii trebuie să-și adapteze programul și stilul de viață la noua oră.
Când se va trece la ora de iarnă
În noaptea de 28 spre 29 octombrie se va face decalajul orar de la ora 4:00, la ora 3:00. În urma acestui fenomen, oamenii vor dormi o oră în plus, iar ziua de 29 octombrie va avea 25 de ore.
România și alte țări din emisfera nordică schimbă ora de două ori pe an, iarna și vara. Ora de iarnă reprezintă ora oficială, însă tranziția la ora de vară, cu o oră înainte față de cea standard, se face pentru ca oamenii să se bucure cât mai mult de lumina Soarelui, pentru a-și desfășura activitățile.
Citește și: România trece la ora de iarnă! La finalul lunii octombrie se dă ceasul cu o oră înapoi
Țara care s-a ghidat pentru prima oară după acest decalaj orar a fost Germania, în anul 1916. Aceștia au folosit respectivul sistem, anual, între 30 aprilie și 1 octombrie.
Imediat după germani, numeroase țări au introdus ora de vară, printre care: Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Italia, Danemarca, Belgia, Turcia, Olanda, Portugalia, Suedia, Norvegia etc.
Însă, multe state nu mai folosesc acest sistem, din cauza disconfortului resimțit de către cetățeni.
Citește și: Când trecem la ora de iarnă în 2023! România dă ceasurile înapoi
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Cum te poți obișnui mai ușor cu trecerea la ora de iarnă
Țara noastră a trecut la tranziția de oră în anul 1931. De atunci, românii trec în fiecare an de la ora de vară, la ora de iarnă.
Astfel, cetățenii își reglează ceasurile în ultima duminică din martie, pentru a trece la ora de vară, și în ultima duminică din octombrie, pentru a reveni la ora standard, cea de iarnă.
Deși acest decalaj a fost adoptat în scopuri bune, pentru ca oamenii să se folosească din plin de lumina solară în cursul zilei, unii se simt incomodați de trecerea orară.
Organismului îi trebuie timp să se adapteze la schimbare, întrucât ceasul biologic se dereglează odată cu această tranziție.
Însă există câteva soluții pentru a trece mai ușor peste acest fenomen. Una dintre ele ar fi reducerea cafelei și a băuturilor energizante. O altă metodă care dă roade este prelungirea treptată a timpului de somn.
De asemenea, medicii recomandă adoptarea unui regim alimentar echilibrat și programarea meselor la ore fixe.
Citește și: Pe 14 octombrie are loc eclipsa inelară de soare: Iată tot ce trebuie să știi despre acest fenomen