România vs Bulgaria. Cât costă un sejur pe litoralul celor două țări

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 24 apr 2024, 01:15

Cât costă un sejur pe litoralul celor două țări

Sursa: Unsplash

Sezonul estival mai are puțin și se termină, însă oamenii își doresc să profite de acesta din plin, programându-și vacanțe în Bulgaria sau România.

Oamenii s-au obișnuit cu prețurile mai mici pe care le au vecinii noștri, iar aceștia aleg cu greu locul în care să se bucure de mare și soare. Iată cât costă un sejur pe litoralul României, dar și pe litoralul Bulgariei.

Citește și: Pericol de îmbolnăvire! Sute de restaurante, baruri și fast-food-uri, închise de pe litoralul românesc

Cât costă un sejur pe litoralul românesc

România și Bulgaria sunt considerate unele dintre cele mai accesibile destinații de vacanță, prețul fiind raportat la hotelurile de lux din cele două țări, În țara noastră, un sejur de o săptămână la un hotel de 5 stele ajungând la 1.600 de euro, în Bulgaria, același sejur poate ajunge la 1.700 de euro. Românii ce și-au pregătit vacanța încă de anul trecut au putut beneficia de oferte și prețuri mai bune, însă persoanele ce au lăsat pe ultima sută de metri organizarea vacanței vor avea mai mult de cheltuit.

La un hotel de 4 stele, all inclusive, în Eforie Nord, o noapte costă în jur de 100 de euro. În țara noastră, doar 38 de hoteluri de la malul mării oferă servicii all inclusive, iar acestea încep să fie tot mai căutate de români deoarece aceștia își doresc să aibă varietate atunci când vine vorba de mâncare, dar și mau multe servicii care să le facă vacanța mai frumoasă.

Pentru un pachet de 7 nopţi, turiştii pot să plătească în jur de 10.000 de lei, relatează observatornews.ro

Pentru persoanele ce optează pentru o vacanță nu la fel de scumpă, pot alege un hotel de 3 sau 4 stele, cu preţuri între 400 şi 800 de lei pe noapte, în care adesea sunt incluse și alte servicii, precum micul-dejun sau șezlonguri gratuite pe plaja hotelului. 

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Cât de mare este riscul de infecție cu E.coli pentru cei care intră în Marea Neagră. Recomandările experților, pentru evitarea contactării bacteriei

Cât trebuie să plătești pentru un sejur pe litoralul bulgăresc

Cazarea pe litoralul bulgăresc s-a scumpit, o seară într-un hotel all inclusive în nisipurile de Aur, costă între 150 și 200 de euro pe noapte. Începutul verii a fost pustiu pe litoralul bulgăresc după această majorare a prețurilor, iar noua taxă ce a fost introdusă nu i-a ajutat pe turiști pentru a își organiza vacanța în Bulgaria.

S-a impus o taxă suplimentară pentru copii, cei cu vârsta de până la 6 ani sunt cazați gratuit, iar în unele locuri regula se aplică și copiilor care au sub 12 ani, însă cei peste această vârstă trebuie să plătească 50% din prețul de adult, iar în unele locuri aceștia trebuie să achite chiar prețul integral al unui adult, relatează national.ro

Unitățile de cazare considerate mai ieftine în Bulgaria nu mai sunt all inclusive, sunt cele de 2 și 3 stele, care oferă doar un loc de cazare, fără mese și servicii suplimentare, care au crescut și acestea prețul, însă cu suma cea mai mică. O astfel de ofertă poate fi între 45-80 de leva pe noapte pentru doi adulţi, între 300 de leva în extrasezon şi 600 de leva pe săptămână în sezonul de vârf.

Citește și: Dan Matei Agathon, fostul ministru al Turismului, a încetat din viață la 74 de ani

 

Taguri: