Românii care vor să își investească banii, pentru a pune sumele respective de bani în mișcare, o pot face, dacă vor achiziționa titluri de stat. Acest lucru le permite să își mărească veniturile, deoarece statul le va da, în fiecare an, o dobândă.
Românii își pot investi banii în titlurile de stat
Cumpărarea titlurilor de stat înseamnă, de fapt, împrumutarea statului și obținerea unui profit de către cel care face această achiziție.
Pe lângă dobânda respectivă, automat, beneficiarul va primi înapoi și suma de bani cu care a cumpărat titlurile de stat. Cu toate acestea, dacă banii vor fi retrași mai devreme decât perioada stabilită inițial, se vor pierde dobânzile primite.
„Sunt foarte multe avantaje, pentru că sunt garantate de către statul român, iar dobânda se încasează anual. Dacă ai luat acel titlu de stat doar pentru un an de zile, vei primi dobânda, dar și toți banii înapoi.
Citește și: Vouchere de 250 de lei prin programul „Sprijin pentru România”! Când intră banii și cine sunt beneficiarii
Dar, dacă l-ai luat trei ani de zile, trebuie să îl ții trei ani de zile, pentru că, altfel, vei pierde toată dobânda și pe cea încasată deja. Acestea la titlurile de stat tezaur. Avantajul este că câștigul, atât din dobândă cât și din piața de capital, nu se impozitează”, a precizat Irina Chițu, analist bancar, conform antena3.ro.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Guvernul se va folosi de acești bani pentru refinanțarea datoriei publice, dar și pentru finanțarea deficitului bugetar.
Prețurile din România nu s-au domolit
Cu prețurile care au explodat peste tot, este greu ca românii să mai rămână cu ceva în buzunar la final de lună, pentru a mai investi. Atât în România, cât și în țările din est, au fost înregistrate cele mai mari creșteri de prețuri.
Media la nivelul Uniunii Europene era de 9,9%, iar prețurile din zonele menționate mai sus au trecut cu mult peste ea. În luna februarie, în România, inflația a ajuns la 15,%, în timp ce, în luna ianuarie, ajunsese la o valoare de 15,1%.
Ritmul de creștere al prețurilor din țara noastră a ajuns la 15%, în timp ce, în Turcia, a ajuns la 55%. În țările bogate, în schimb, unde salariile minime sunt de patru cifre, s-au înregistrat inflații extrem de mici.
Citește și: Vouchere în valoare de 3.000 de lei. Ce acte trebuie să depună aceștia, pentru a intra în posesia banilor
Cel mai bun exemplu este reprezentat de Luxemburg, acolo unde salariul minim se apropie de 2.400 de euro, iar rata inflației este de 4,3%. În Grecia, Belgia, Franța și Spania, rata inflației a ajuns la 6%.