Românii, sclavii ratelor la bănci: ”Plăteam 1.500 de lei și acum 2.600”

Author: Madalina Maftei
Actualizat: 25 iul 2023, 01:40

Este o misiune imposibilă să ajungi să plătești rate la bancă și să ții pasul cu toate creșterile pentru mulți români. Deși veniturile sunt la fel, ratele s-au dublat.

Dacă în urmă cu un an, un român scotea din buzunar 450 de lei pentru un credit de 100 de mii de lei pe 30 de ani, anul acesta costul s-a ridicat la aproximativ 900 de lei. Analiștii spun că este liniștea dinaintea furtunii, căci din ianuarie, anul viitor, ratele vor crește cu 60%.

Rate cu 60% mai mari din 2023

Trăim vremuri grele, românii au ajuns sclavii ratelor la bănci, iar creșterile nu se opresc aici. De anul viitor, vom fi nevoiți să plătim cu 60% mai mult.

„Plăteam 1.500 de lei și acum 2.600”, a spus o plătitoare de rate.

”Astea sunt vremurile, sunt vremuri de criză, în care consumatori, cei care și-au luat credite, sunt principalele victime de serviciu”.

Citeste si: Unde trebuie să așezi frigiderul pentru a plăti facturi mai mici la energie. Iată ce trebuie să faci pentru a reduce consumul de energie electrică

Printre românii care plătesc nota de plată pentru pandemie și pentru război este Gabriela, mama a doi copii, pentru care rata a crescut cu 80%.

Reporter: Aveți credit la bancă?

Gabriela: Da!

Reporter: Cu dobândă fixă sau variabilă?

Gabriela: Cu ROBOR, variabilă.

Reporter: Când ați făcut acest credit ați ales dvs. dobânda variabila sau v-au îndrumat cei de la bancă?

Gabriela: Nu-mi amintesc prea bine cum a fost situația, probabil a fost cea mai bună opțiune. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Reporter: Era rata mai mică în acel moment?

Gabriela: Clar! Acum a crescut cu aproape 80%.

Reporter: Cam cât plăteați acum un an și cât plătiți acum?

Gabriela: Plăteam 1.500 de lei și acum 2.600 de lei.

Reporter: V-a crescut cu 1.000 de lei.

Gabriela: Da, da, și va mai crește, din câte am înțeles, până la sfârșitul anului.

Ratele au ajuns să fie mai mari decât salariul minim pe economie, ceea ce este strigător la cer. Creșterea indicelui ROBOR a dus la explozia ratelor bancare, iar acum mulți români încearcă să treacă la IRCC, însă o astfel de schimbare le poate aduce doar un moment de respiro celor îndatorați, spun specialiștii care prevestesc o creștere considerabilă a dobânzii și pe IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor.

Citeste si: Violonistul din vârf de munte. Aflați povestea impresionantă a unui băiețel de numai 13 ani pentru care vioara înseamnă totul!