În cazul în care se instituie stare de mobilizare sau de război în România, românii din străinătate trebuie să se întoarcă în țară în termen de 15 zile, arată un proiect de lege publicat de MApN pe 5 iulie.
În ce condiții trebuie să se întoarcă românii din străinătate în țară, în caz de război
Articolul opt al proiectului de lege MApN prevede următoarele punte:
„(1) Cetățenii încorporabili, rezerviștii voluntari și rezerviștii au obligația de a se prezenta la locul, data și ora prevăzute în ordinul de chemare.
(2) Prin excepție de la alin. (1), la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili și rezerviștii cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea clarificării situației militare și, după caz, a înmânării
3) Prin notificarea persoanelor menționate la alin. (2) se înțelege înștiințarea oficială scrisă, la adresa de domiciliu din România, cu privire la obligativitatea prezentării la centrele militare ale cărei formă și conținut sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Citeste si: Letonia a decis să reintroducă armata obligatorie din cauza tensiunilor cu Rusia
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
(4) Prin excepție de la alin. (1), la instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari plecați temporar în afara țării au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale în care sunt încadrați, în termenul prevăzut în contract.
(5) Cetățenii încorporabili și rezerviștii care nu au domiciliul în țară, au obligația ca, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Parlamentului privind declararea stării de mobilizare totală sau a stării de război sau a decretului Președintelui României privind instituirea stării de asediu sau declararea stării de mobilizare, să contacteze centrul militar din raza unității teritorial-administrative unde au avut ultimul domiciliu”.
Cetățenii pot fi militari voluntari dacă au între 18- 35 ani
Cât timp nu există niciun fel de stare instituită în România, cetățenii români, atât bărbați, cât şi femei, care sunt domiciliați în România și au între 18- 35 de ani pot cere Ministerului Apărării Naționale participarea voluntară
Citeste si: Pensiile polițiștilor și militarilor vor fi înjumătățite. Măsura a fost prevăzută de PNRR
Prin cele menționate anterior se dorește majorarea personalului și calității rezervei de mobilizare, care a scăzut progresiv din cauza suspendării serviciului militar obligatoriu, pe timp de pace, din 1 ianuarie 2007.
Așadar, românii care vor opta pentru serviciul militar în calitate de militar voluntar în termen, după adoptarea actului normativ, pot contribui semnificativ la completarea rezervei de mobilizare a Armatei României.