"ROventura" începe noul an la Pecica, în Arad, cu tradiții de hotar, povestea Pitei de Pecica și a celor mai importante obiective turistice din Lunca Mureșului

Autor: Oana Picerea

George Mihai si Andreea Străvoiu vă invită sâmbătă, 1 ianuarie, de la ora 15.00, să începeți anul cu masa plină, alături de oameni faini și cu voie bună și să explorați noi locuri și povești.

Prima oprire din noul an va fi la granița de vest a României, în orașul Pecica, o așezare foarte veche, cu un trecut istoric tumultos.

În vremea comunismului, Pecica era renumită ca și grânarul județului Arad, iar „Pita de Pecica” era foarte apreciată și atunci ca și acum. De la 500 de grame până la 6 kilograme, pita de Pecica îi satură deopotrivă pe pofticioși și gurmanzi.

Citeste si: Sâmbătă, de la ora 15:00, în „ROventura”, Crăciun de poveste la Săvârșîn

Una dintre cele mai apreciate atracții turistice ale zonei este mica rezervație de bivoli care atrage anual zeci de mii de turiști. Pe lângă traseele din parcul natural Lunca Mureșului, oricine ajunge aici se poate bucura de prezența acestor cornute, dispărute de pe meleagurile noastre prin anii ‘30-’40.

Pecica este o surpriză plăcută pentru oricine tranzitează regiunea și își găsește vreme de un popas. Aici, traditionalul se îmbină armonios cu modernul.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Dincolo de atracțiile turistice ale zonei, călătorii amatori de bucătărie traditională se vor bucura de un adevărat festin si vor fi cuceriți de ciorba de peste, jumari de peste, tocanita de burta de vita sau salamul pecican. Papanașul după rețeta vecinilor unguri, frământat din brânză și gris, format în bile ca ghiulelele și fiert bine, e înnobilat apoi cu gem de aronia și dat la masa, spre desfătare.

George Mihai si Andreea Străvoiu vă așteaptă sâmbătă, începând cu ora 15.00 la o nouă ediție de colecție "ROventura" cu legende, locuri de poveste, rețete tradiționale si folclor de calitate ca să începeți anul bine!

 

 


O nouă ediție plină de suspans a emisiunii ”Casa iubirii”. Sâmbătă, fetele și băieții au intrat cu o stare bună, însă Alexandra a ținut să-i reproșeze ceva lui Gagea.