ROventura. George Mihai si Andreea Stravoiu va prezinta spectacolul naturii din Banatul Montan

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 29 ian 2021, 10:15

Sambata, 18 iulie, intr-o noua editie a emisiunii „Roventura”, difuzata la ora 15:00, la Kanal D, George Mihai si Andreea Stravoiu își continuă periplul prin Banatul Montan.

Începută din Clisura Dunării și continuată în Cheile Nerei, prezentatorii vor ajunge  într-una dintre cele mai frumoase și, totodată, puțin cunoscute zone din țară. 

Despre Oravița sau Anina ați auzit, probabil,  îndeosebi datorită mineritului. Zona are însă și o istorie bogată și atracții dintre cele mai spectaculoase. Două treimi din lungimea “Semmeringului bănățean”- cum a fost botezat acest traseu feroviar, atât de asemănător celei mai faimoase căi ferate din Austria - sunt cu adevărat un spectacol.

Vârsta vine și cu un farmec aparte, mai ales dacă vorbim despre traseul feroviar Oravița – Anina, în cifre: 34 de kilometri lungime, 14 tunele și 10 viaducte. Fiecare, în parte, o veritabilă operă inginerească dar și de artă.

Spectacolul naturii curge pe la ferestre, în glasul roților de tren, cu o viteză care-ți permite să te bucuri de peisaj.

Ba chiar și cu opriri, neprevăzute, ce-i drept, dar care fac experiența și mai interesantă. 

Două ore mai târziu, tocmai când Andreea și George prinseseră gustul călătoriei, trenul ajunge în gara din Anina. Aici e unul dintre capetele celei mai vechi căi ferate montane din sud-estul Europei. Așa cum a mai făcut-o cândva, mineritul poate transforma fața orașului de la poalele munților Aninei.

Măcar povestindu-i istoria și purtând poveștile ortacilor mai departe.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Sacrificiul atâtor generații de mineri se va dovedi că n-a fost în van, dacă Anina va ajunge să clădească un viitor pe ruinele de azi. 

Așezare relativ tânără, Anina este unul dintre puținele orașe a cărei istorie o cunoastem integral. Frumuseți din adâncuri și frumuseți de suprafață, de toate are zona aceasta, care s-a bucurat cândva de faimă, trai bun și oaspeți de seamă.

Citeste si: Calatoria cu trenul Oravita-Anina, pe cea mai veche cale ferata montana din Romania si povestile ortacilor fac din partea aceasta a Banatului Montan una ce merita explorata! Andreea si George va spun povestea locului sambata, la "Roventura", de la 15:00

Nu ratati sambata, de la ora 15:00, calatoria prezentatorilor cu trenul Oravița-Anina, pe cea mai veche cale ferată montană din România, precum și poveștile ortacilor din Anina care fac din partea aceasta a Banatului Montan una ce merită explorată. Andreea Stravoiu și George Mihai vă spun povestea locului și a oamenilor sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D, in emisiunea „ROventura”!

 

Taguri: