„Lordul boxului românesc a plecat cu eleganța specifică în lumea drepților: DEMN, CURAJOS, NEÎNFRICAT și PUTERNIC, un OM cu ONOARE și PATRIOTISM, un CAMPION!
Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face la Biserica Belvedere, strada Cărvunarilor nr 2, București:
– marți 14.3.2023 ora 19 la priveghi
– miercuri 15.3.2023 ora 12.30 la slujba de înmormântare.
Veșnica lui pomenire!
Te vom iubi mereu dragul nostru soț și tată, Rudel Obreja !”, a transmis familia lui Rudel Obreja.
Familia lui Rudel Obreja, acuzații grave înainte de înmormântare
Antonia Obreja, soția lui Rudel Obreja, a vorbit despre destinul crunt al răposatului ei soț și a făcut acuzații grave la adresa autorităților.
„Soțul meu, din păcate, nu a beneficiat de un tratament uman, fiind într-o stare foarte gravă de sănătate. (…) Nu voi lăsa lucrurile așa, pentru că nu a fost vorba de o infecție la o măsea, ci de cancer stadiul 4, cel mai grav care există. Medicul din penitenciar a făcut un act de crimă, ținându-l două luni până l-a trimis într-o clinica de specialitate, unde i s-a pus diagnosticul.
Apoi sistemul judiciar, cu termene prelungite, cu totul prelungit. Sunt anumite stadii ale bolii când nu mai trebuie dus la expertiza la IML, lucrurile trebuie să se schimbe undeva. Îmi pare rău că acest semnal de alarmă a fost moartea lui Rudel Obreja, dar acest sistem bolnav trebuie schimbat”, a spus Antonia Obreja, pentru România TV.
Fiica lui Rudel Obreja, despre moartea tatălui ei
După ce tatăl ei a murit, fiica lui Rudel Obreja a transmis un mesaj emoționant legat de moartea acestuia.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
„În ultimele clipe din viață, tatăl meu, cu tăria și credința care îl caracterizau, își ierta călăii: judecătorii, procurorii, oamenii politici, directorii de penitenciare și toți ceilalți, care cu mâinile albe, vă lasă impresia că urmăresc virtutea țării, vă vor binele și vă scapă de corupție.
Ce făceau cei pe care îi alegem și îi hrănim, Avocatul Poporului, Președintele, atunci când CAMPIONUL LOR, CEL care le-a pus argintul și bronzul la picioare în ”89, CEL pe care l-au primit acasă în aplauze și îl puneau să pășească pe covoare de flori, CEL al cărui nume nu se va pierde în istorie, Rudel Obreja, își striga disperat durerea din spatele gratiilor?
Citește și: Motivul pentru care Rudel Obreja a murit. De ce boală groaznică suferea: „O boală destul de cruntă”
Aș vrea să plătească corect, drept, DREPT așa cum a fost TATA, toți acei mulți-puțini care nu l-au auzit strigându-și durerea bolii care îl măcina, PENTRU CA ACEASTĂ CRIMĂ SĂ NU SE MULTIPLICE LA NESFÂRȘIT! Vreau să îngrop acest sistem al dosarelor făcute la comandă și al executărilor politice, atunci când îl îngrop pe TATA.
Vă cer tuturor să vă alăturați demersului de a solicita demisia de onoare a unor oameni dezonorabili, respectiv Ministrul Justiției Cătălin Predoiu și Directorul General Administrația Națională a Penitenciarelor, Dan Halchin! Acești Dumnezei în fața cărora am stat cu mâna întinsă 9 luni să ne mai dea un pic de viață! Să dispară România în care tronează corupția, arivismul, oportunismul și venalitatea. TATA A IUBIT ENORM ROMÂNIA, iar destinul ei rămâne acum în pumnii noștri. Luptăm?”, a declarat fiica lui Rudel Obreja pe pagina sa oficială de Facebook.