În zilele însemnate cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, credincioșii nu ar trebui să lucreze, ci sunt sfătuiți să își dedice timpul rugăciunii și acelor activități care le aduc liniște sufletească. Pe 30 ianuarie, creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Aceasta este una dintre sărbătorile importante ale lunii ianuarie. Iată ce rugăciune se rostește în această zi.
Cum ar trebui să se roage credincioșii pe 30 ianuarie? Rugăciunea către Sfinții Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur este înseamnă cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox. Astfel, în această zi sfântă, credincioșii își amintesc de Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, cei trei sfinți care au luptat pentru credință și care au dus mai departe cuvântul lui Dumnezeu.
Conform rânduielilor bisericești, pentru că este o sărbătoare cu cruce roșie, credincioșii ar trebui să meargă la biserică pentru a le aduce lăudă celor trei mari sfinți. Cu toate acestea, cei care nu pot ajunge la biserică în această zi sfântă, se pot ruga și acasă. Se spune că cei care rostesc rugăciunea Sfinților Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur vor avea parte de sănătate, noroc și vor primi ajutor divin în cele mai grele momente ale vieții.
„Sfinţilor Ierarhi ai lui Hristos, lauda Bisericii: Vasile înţelepte – stâlp al credinţei, Grigorie prealuminate- minte cerească, Ioane Gură de Aur – propovăduitorul înflăcărat al pocăinţei, voi cei ce aţi fost dăruiţi Bisericii în vremuri de cumpănă pentru a descoperi credinţa cea adevărată, primiţi această smerită rugăciune pe care o înălţăm către voi, sfinţilor.
Dăruiţi-ne nouă, păcătoşilor, adevărata cunoaştere şi învăţaţi-ne cum se cuvine să trăim noi, cei ce purtăm cu nevrednicie numele de creştin. Sârguiţi-vă, sfinţilor, să-i scoateţi pe credincioşi din smintelile acestei lumi ticăloase, aşa cum odinioară aţi făcut cu cei pe care i-aţi păstorit. Fiţi deci călăuzele noastre către cer!
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Mijlociţi cu rugăciunile voastre pe lângă Dumnezeu, să ne dăruiască iertare, smerenie şi înţelepciune! Voi, cei care trăiţi în cer, rugaţi-vă, sfinţilor, ca şi noi, cei ce trăim pe pământ, să le gândim şi să le facem pe cele de sus. Fiţi alături de noi, Sfinţilor Trei Ierarhi, în viaţa aceasta şi după moarte, ca şi noi să ne împărtăşim de fericirea cea veşnică. Amin!”, aceasta este cea mai puternică rugăciune către Sfinții Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Sfinții Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox
La finalul primei luni din an, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Acestora le-a fost dedicată o sărbătoare comună tocmai pentru a sublinia faptul că nu există nicio diferență între ei și că fiecare a avut rolul său în istoria credinței creștine.
Ziua de 30 ianuarie a fost aleasă pentru a-i sărbători pe Sfinții Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur după ce credincioșii au început să se certe pe tema puterii celor trei sfinți. Dacă unii spuneau că Sfântul Vasile cel Mare este cel mai puternic, alții credeau că Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur merită să fie lăudați și slăviți. Pentru a pune capăt acestor dispute, cei trei sfinți i s-au arătat episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous și i-au cerut acestuia să aleagă o zi în care să fie sărbătoriți, dar și să explice oamenilor că între ei nu există vrajbă.
„Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfant, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înștiințează cu aceasta pe creștini, că noi în fața lui Dumnezeu, una suntem.", au spus Sfinții Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, potrivit crestinortodox.ro.
Sfântul Ioan Mauropous a urmat întocmai sfaturile primite de la Sfinții Trei Ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur și a stabilit ca cei trei să fie prăznuiți pe 30 ianuarie, în fiecare an.