Rugăciunea săptămânii 28 octombrie – 3 noiembrie. Rugăciunea către Sfântul Arhanghel Mihail
"Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului diavol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu credință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Biserici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți.
Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte
Citeste si: Rugăciune vindecare boală. Rugă puternică pentru sănătate
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citeste si: Rugăciune puternică, la vreme de ispită! Te ajută să pui stăpânire dorințelor păcătoase
Citeste si: Rugăciunea de sâmbătă pentru împlinirea dorințelor
Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le cheltuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndreptarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.
Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile acestui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apărare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără împiedicare să ajungem în sălașurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nostru Domn și Stăpân, și căzând cu lacrimi la picioarele Lui, cuprinși de bucurie și umilin a sa strigăm: slava Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pentru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimite pe îngerii Tăi ca să slujească mântuirii noastre! Amin!", este rugăciunea săptămânii 28 octombrie – 3 noiembrie.