Pe data de 25 decembrie, de Sărbătoarea nașterii Domnului, creștinii ortodocși rostesc rugăciuni pentru a fi ajutați pe tot parcursul anului.
Ce reprezintă Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos
Sărbătoarea Crăciunului sau sărbătoarea Nașterii Domnului reprezintă pentru creștini un motiv de bucurie și speranță în suflet. Sărbătoarea de Crăciun este pentru mulți momentul ideal ca familia să se reunească şi să petreacă mai mult timp împreună.
Citește și: De ce se ține post negru în Ajun de Crăciun. Zi de post aspru pentru credincioși pe 24 decembrie
Această sărbătoare are loc anual pe data de 25 decembrie, fiind primul praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului. Nașterea lui Iisus Hristos a avut loc către sfârșitul Domniei lui Irod cel Mare, numit si Idumeul (74-4 Î.Hr). Pe locul unde Acesta s-a născut a fost ridicată o biserică ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena.
Crăciunul a fost stabilit ca sărbătoare oficială în anul 325 de primul împărat roman creștin, Constantin cel Mare, fixându-se atunci ziua de 25 decembrie, iar în anul 354, Liberius, episcopul Romei, a reconfirmat oficial aceeaşi dată pentru sărbătoarea Nașterii
Rugăciunea care se spune in ziua Praznicului Nașterii Domnului
Rugăciunea reprezintă comunicarea dintre om și Dumnezeu, proces prin care omul îi spune, îi mulțumește lui Dumnezeu și Îl roagă anumite lucruri. Aceasta
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Anunț pentru pensionarele cu carduri de alimente! Cum vor fi afectate doamnele de noua schimbare?
Cea mai puternică rugăciune către Mântuitorul Iisus se spune pe data de 25 decembrie și este rostită pentru iertarea păcatelor și îndeplinirea dorințelor.
Citește și: Câte zile nu ai voie să speli după Crăciun 2022. Lista activităților care sunt complet interzise
Iată care este rugăciunea pe care este bine să o rostești în această zi:
„Stăpâne, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, când Te-ai născut din Fecioara Maria în Betleemul Iudeii, cu spaimă făpturile s-au minunat şi lumea s-a bucurat de Nașterea Ta, Cel ce ai făcut pe om după chipul şi asemănarea Ta şi i-ai dat botezul spre pocăință; Care ne-ai adus pe noi la preacuratele zilele acestea pentru înfrânarea patimilor, spre nădejdea Învierii, şi ne îndreptezi pe noi spre adevărul dumnezeirii Tale şi ai luminat mintea noastră spre a Te cunoaște pe Tine, Fiul lui Dumnezeu, Care ridici păcatele a toată lumea. Tu şi acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, primește pe robii Tăi precum ai primit pe Petru, care se afundase în mare, iar mai pe urmă, lepădându-se de Tine, dar plângând cu amar, iarăși l-ai primit. Că am auzit glas grăind şi magii închinându-se cu daruri şi îngerii cântând, iar Irod tulburând-se, că Dumnezeu în trup S-a arătat spre mântuirea noastră. Pe Tine acum, Stăpâne, Iubitorule de oameni, toată făptura Te laudă, grăind: Hristos Se naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Puterile îngerilor se bucură, cetele mucenicilor se veselesc văzând mărita şi cinstita serbare, şi toți după vrednicie o laudă cu inima şi cu buzele. Şi acum, Bunule, Iubitorule de oameni, primește pe robii Tăi, precum şi plecarea genunchilor şi umilința noastră, ca plinind poruncile Tale, curați şi neprihăniți, ajungând acum la cinstită Nașterea Ta, să ne împărtășim cu Preacuratul Trup şi Cinstitul Sânge al Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine mărirea, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Tatălui şi Duhului Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
Sursă: triadikon.ro