Rusia a anunțat că a doborât o bombă americană, pe frontul din Ucraina. Aceasta fusese lansată de armata ucraineană, de la sol.
Rusia a anunțat că a doborât o bombă americană, în Ucraina
Aceasta a fost prima dată când Rusia a anunțat că a interceptat una dintre armele ce ar putea să dubleze raza de acțiune a armelor ucrainenilor.
Prin intermediul unui satelit GPS, bomba era ghidată spre țintă, la o distanță de până la 150 de km, distanță aproximativ dublă față de cea a sistemelor de rachete de artilerie de mare mobilitate, sistemul de rachete HIMARIS.
Ucraina și-a dorit de foarte mult timp astfel de arme, pentru a putea să lovească centrele de comandă ale rușilor, dar și liniile de aprovizionare și alte ținte ale armatei invadatoare. Armata rusă nu a anunțat, însă, locul în care a doborât bomba.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Serghei Lavrov continuă să facă acuzații agresive la adresa Republicii Moldova
Serghei Lavrov, ministrul Afacerilor Externe din Rusia, continuă acuzațiile agresive la adresa Republicii Moldova, readucând în discuție Transnistria. Acesta a declarat că Moscova este responsabilă pentru rușii care locuiesc în acea zonă.
„ În Transnistria trăiesc, din câte ştiu, 250.000 de cetăţeni ruşi. Bineînţeles, suntem responsabili pentru ei. În primul rând, este vorba de contingentul nostru de menţinere a păcii şi de grupul de trupe care păzeşte uriaşul depozit de muniţii din Kolbasna”, a declarat acesta.
Mai mult decât atât, Lavrov a acuzat Ucraina că încearcă să schimbe situația în Transnistria și, pentru acest lucru, apelează chiar și la forță.
„Conducerea ucraineană joacă un rol foarte negativ, subversiv, deoarece a luat fără echivoc partea Chişinăului şi susţine în toate modurile posibile aspiraţiile belicoase ale acestuia, aspiraţii distructive faţă de Transnistria, încălcând statutul său de mediator în formatul de negocieri «5+2»”, a mai precizat Serghei Lavrov.
Pe data de 12 martie, oamenii legii din Chișinău au declarat că au arestat membrii unei rețele pe care o suspectau că era antrenată de Rusia, pentru a destabiliza situația.
Persoanele respective ar fi urmat să organizeze tulburări în timpul manifestațiilor antiguvernamentale care, de mai multe luni, au loc în Republica Moldova.În tot acest timp, Chișinăul și Occidentul susțin că Rusia vrea să creeze un război hibrid, pentru a nu permite țării să intre în Uniunea Europeană