Rusia a început exerciții militare „intense” cu armament nuclear. Temerile legate de un război nuclear sunt din ce în ce mai mari

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 01 mar 2023, 11:35

Rusia a început exerciții militare „intense” cu armament nuclear

Sursa: Istock

Rusia continuă să țină întreaga lume în suspans. Vladimir Putin a ordonat începerea unor exerciții militare „intense” cu armamentul nuclear al Rusiei, lucru ce readuce în discuție posibilitatea unui atac devastator.

Rusia a început exercițiile cu armele nucleare din dotare. Acestea sunt realizate în provincia Ivanovo, la o intensitate foarte mare. Sistemele mobile lansatoare de rachete nucleare intercontinentale balistice au fost și ele implicate în exercițiile militare, conform Reuters, relatează Digi24.ro.

Peste 1.000 de militari și peste 100 de vehicule iau parte la aceste exerciții, iar sistemele mobile Yars/Topol-M sunt și ele acolo.

Acestea pot lansa rachete nucleare balistice intercontinentale, potrivit ministerului rus al Apărării.

Citeste si: Sancțiuni dure pentru Rusia! Liderii Uniunii Europene au decis să oprească 90% din importurile petroliere rusești până la finalul acestui an

Cât de periculoasă este racheta Topol-M

Racheta Topol-M este una dintre cele mai periculoase arme pe care Rusia le deține.

Raza de acțiune a acesteia este de 11.000 de km, iar cantitatea de încărcături nucleară pe care o poate transporta ajunge la 800 de kilotone.

Când dezastrul de la Hiroshima și Nagasaki a avut loc, încărcătura rachetelor nucleare lansate a fost cuprinsă între 15 și 20 de kilotone.

Rusia a început exercițiile militare după ce Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, a spus că America este gata să ofere Ucrainei sisteme mobile lansatoare de rachete cu rază lungă de acțiune de tip HIMARS, pentru a lupta împotriva Rusiei.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Unde se aflau copiii Adrianei Bahmuțeanu, când au aflat tragica veste legată de tatăl lor? "Am făcut tot felul de presiuni, rugăminți, demersuri legale, pentru ca el să discute cu mine ca părinte!"

Acestea pot lovi cu o precizie de 100% țintele care se află la 80 de km depărtare și, cu ajutorul lor, Kievul ar avea un avantaj considerabil în lupta împotriva lui Vladimir Putin.

Joe Biden a spus că Ucraina nu va primi din partea Americii rachete care să lovească Rusia

Conform Reuters, citează Digi24.ro, Statele Unite nu vor trimite în Ucraina rachete care să lovească Rusia, iar Moscova a lăudat această decizie, spunând că este una „înțeleaptă”.

Citeste si: România, următoarea țintă a lui Putin? Anunțul făcut de un senator al Statelor Unite

Aceste afirmații au venit după ce s-a spus că Statele Unite ale Americii vor trimite astfel de armament Kievului. Ucraina a fost cea care a cerut astfel de arme, pentru a avea o șansă în plus să câștige lupta împotriva lui Vladimir Putin.

Cu toate acestea, potrivit CNN și The Washington Post, Administrația Biden nu oprește ajutorul oferit Ucrainei, ci vrea să trimită un alt tip de armament.

Este vorba de High Mobility Artillery Rocket System, dar mai multe informații suplimentare nu au fost oferite.

 

Ce spune Rusia despre această decizie

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a spus că decizia lui Biden de a nu trimite astfel de armamant a fost una „rațională”.

Până în acest moment, Statele Unite ale Americii au oferit Ucrainei, pentru a lupta împotriva Rusiei, obuziere cu ajutorul cărora avansarea armatei ruse a putut fi încetinită. Mai mult decât atât, NATO a sprijinit și ea militar Ucraina.