Ambasada Rusiei în Spania a publicat un videoclip preluat de la RT, un post rusesc sancționat, în care erau redate imagini cu presupusele atacuri ale armatei ucrainene împotriva civililor din cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei.
Rusia răspândește o propagandă agresivă cu ajutorul diplomaților și oficialilor ruși
De când Rusia a invdat Ucraina pe 24 februarie, conturile diplomaților ruși au postat cu 26% mai mult pe Twitter decât ar fi făcut-o, în mod normal, înainte de război. Ciudat este numărul de aprecieri și distribuiri, care a crescut cu până la 200% de când a început războiul, conform datelor emise de German Marshall Fund.
Aceste conturi oficiale sunt mult mai agresive din punctul de vedere al dezinformării.
„Cea mai bună metodă de a face asta, de a controla narațiunea, este prin conturile lor diplomatice”, a declarat Schafer.
De asemenea, atunci când au început să apară teorii ale conspirației despre laboratoare de arme biologice ale americanilor în Ucraina, ambasada Rusiei din Marea Britanie a transmis imagini din satelit cu aceste instalații care ar fi fost construite prin toată Ucraina, potrivit Digi24.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Ministrul de externe al Franței, Jean-Yves Le Drain, a declrat, joi, că l-a invitat pe ambasadorul rus pentru a vorbi despre „indecența și provocarea” de care ambasada rusă dă dovadă atunci când răspândește pe rețelele sociale informații false despre crimele din Bucha, despre care Ucraina susține că au fost comise de armata rusă.
Cum își promovează Rusia noua strategie de dezinformare
În spatele tuturor încercărilor Rusiei de a dezinforma populația stă canalul de Telegram Warfakes și site-ul afiliat contului. De la debutul invaziei, canalul a adunat peste 725.000 de oameni și distribuie în mod constant niște investigații care ar demonta declarațiile ucrainenilor, folosind un limbaj asemănător cu cel al canalelor occidentale care verifică informațiile publicate pe internet.
Diplomații ruși distribuie cel mai des informații false, mai ales mesaje care susțin că Ucraina minte în legătură cu crimele de război, conform cercetătorilor de la Universitatea din Amsterdam.
Printre oficialii de rang înalt care au distribuit postările canalului Warfakes se regăsește și Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Rusia. De asemenea, 23 dintre ambasadele țării, din Bulgaria până în Kazahstan, și minim zece „case de cultură” rusești, majoritatea din Europa, au făcut exact ceea ce a făcut și Maria Zakharova.