Rușii au cucerit centrala nucleară de la Cernobîl: "Este imposibil să spui că este în siguranță"

Author: Marina Ionescu
Actualizat: 24 feb 2022, 22:03

Ruși au intrat în zona din jurul Cernobîlului și au reușit să captureze fosta centrală nucleară, după lupte aprige cu soldații ucraineni.

Vladimir Putin a anunțat, joi dimineața, 24 februarie, o operațiune militară specială în Ucraina. Imediat după anunțul său, mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa, precum și în estul țării. 

Citeste si: România se va implica în războiul din Ucraina? Florin Cîțu, anunțul momentului

Centrala de la Cernobîl, cucerită de ruși

Consilierul prezidențial ucrainean Mykhaylo Podolyak a confirmat că forțele ruse au reușit să captureze centrala nucleară de la Cernobîl.

"După o bătălie dură am pierdut controlul asupra zonei Cernobîl. Situația fostei centrale nucleare Cernobîl, a sarcofagului și a zonelor de depozitare a deșeurilor este necunoscută" , a transmis consilierul prezidențial ucrainean Mykhaylo Podolyak, potrivit  Pravda Ucraina.

"Este imposibil să spui că centrala nucleară de la Cernobîl este în siguranță, după un atac complet lipsit de sens din partea Rusiei. Aceasta este una dintre cele mai serioase amenințări din Europa astăzi”, a declarat Mykhaylo Podolyak.

Citeste si: Conflictul Rusia-Ucraina LIVE UPDATE Lupte în apropierea depozitului cu deşeuri nucleare al centralei de la Cernobîl 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că au loc lupte între militarii ucraineni și atacatorii ruși în apropierea fostei centrale nucleare de la Cernobîl.

Volodimir Zelenski a scris pe Twitter că forțele ruse încearcă să preia controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl. ”Forțele de ocupație ruse încearcă să ocupe Centrala nucleară de la Cernobîl. Apărătorii noștri își dau viața pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete.

Am discutat cu premierul suedez. Aceasta este o declarație de război împotriva întregii Europe”, a scris pe Twitter președintele Volodimir Zelenski.

Potrivit Ministrului britanic al Apărării, trupele ruse care au intrat în Ucraina din Belarus au ca tință capitala Kiev. 

Soldații ruși au pătruns în Ucraina de pe teritoriul Belarusului prin zona fostei centrale nucleare Cernobîl, situată în nordul țării, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Ucraina. Î

"Trupele ocupantului au intrat dinspre Belarus în zona centralei de la Cernobîl. Membrii Gărzii naţionale care protejează depozitul opun o rezistenţă îndârjită”, a scris pe Telegram Anton Gheraşcenko, consilier în Ministerul de Interne ucrainean.