După mai multe eliminări, Faimoșii și Războinicii de la Survivor România 2021 primesc forțe proaspete. Patru noi concurente vor intra în competiție și vor încerca să dea totul pe trasee, astfel încât să aducă puncte importante pentru echipele din care vor face parte. Despre cine este vorba?
Cine sunt concurentele noi de la Survivor România 2021? Vin cu forțe proaspete și hotărâte să câștige competiția!
Două dintre concurentele care au acceptat provocarea Survivor România 2021 sunt Raluca Dumitru și Irina Ceban, cunoscută drept Irisha de public.
Raluca Dumitru este vedetă de televiziune, de-a lungul timpului participând la mai multe show-uri de televiziune. Vedeta este cunoscută publicului după ce a apărut în videoclipurile mai multor artiști celebri, printre care și Narcotic Sound and Christian D, Marcel Pavel, 1Q Sapro, Grasu XXL, BUG Mafia, Cristina Rus.
În ceea ce o privește pe Irina Ceban (Irisha), telespectatorii Kanal D o cunosc foarte bine, având în vedere că a participat la „Bravo, ai stil!”, dorind să dovedească tuturor că știe totul despre modă și stil.
Deși nu își desfășoară activitatea în domeniul sportiv, Irina Ceban este pasionată de tot ceea ce ține de sport și este convinsă că se va descurca foarte bine pe traseele de la Survivor România 2021 și că va aduce puncte pentru echipa din care va face parte.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Astfel, Raluca Dumitru și Irina Ceban (Irisha) sunt cele mai noi concurente de la Survivor România 2021, acestea urmând să intre în competiție în această săptămână. Fanii emisiunii vor afla în ediția de joi a emisiunii Survivor România 2021 numele celorlalte două concurente, dar și echipele din care vor face parte.