Statele membre UE au anunțat că s-a ajuns la un acord în ceea ce privește limitarea emisiilor de dioxid de carbon în sectorul transportului naval în cadrul blocului comunitar.
S-a ajuns la un acord în ceea ce privește limitarea emisiilor de dioxid de carbon în sectorul transportului naval
Statele membre ale Uniunii Europene au anunțat joi, 23 martie 2023, că au ajuns la un prim acord în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în industria navală.
Mai exact, acest plan include măsuri care vor să încurajeze utilizarea combustibililor regenerabili non-biologici.
Andreas Carlson, Ministrul suedez al infrastructurii, a ținut să precizeze că acordul va oferi suficient timp furnizorilor de combustibil, navelor, dar și operatorilor navale să se adapteze noilor reglementări, permițând sectorului maritim să își îndeplinească obiectivele climatice.
Ca să intre în funcțiune, acordul va trebui să fie aprobat de către miniștrii UE, în mod oficial, după ce va fi aprobat de către reprezentanții statelor membre, dar și de către Parlamentul European.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Se urmărește decarbonizarea sectorului transportului maritim
În anul 2021, transportul pe apă a reprezentat între 3 și 4% din totalul emisiilor de CO2 în UE, cu toate că a fost o scădere a activității din cauza pandemiei.
Totuși, se preconizează că transportul maritim va crește pe măsură ce crește cererea de resurse primare și de transport de containere.Astfel că, FuelEU Maritime urmărește decarbonizarea sectorului transportului maritim prin impunerea unor limite maxime pentru intensitatea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră și prin impunerea unor cerințe de emisii zero în porturi pentru navele de pasageri și pentru cele de containere.
Acest mod de abordare se bazează pe obiective și este neutră din punct de vedere tehnologic, ceea ce permite inovarea și dezvoltarea de noi tehnologii de combustibil pentru care să răspundă tuturor nevoilor pe viitor. Mandatul armonizat al UE va uniformiza condițiile de concurență și va crește cererea de combustibili regenerabili și cu emisii reduse de dioxid de carbon, oferind securitate juridică operatorilor de nave și producătorilor de combustibili și contribuind la reducerea diferenței de preț dintre combustibilii fosili și opțiunile durabile.
Un regim special de stimulente sprijină utilizarea combustibililor regenerabili cu potențial ridicat de reducere a emisiilor de dioxid de carbon de origine nebiologică.Citește și: Cum se obține în 2023 un certificat verde pentru clădiri?
Cum își propune UE să atingă neutralitatea climatică până în 2050?
Cu ajutorul acordului verde, UE a creat o strategie de creștere cu care vrea să atingă neutralitatea climatică până în anul 2050, iar pentru a putea atinge acest obiectiv, țările membre UE trebuie să își reducă emisiile cu cel puțin 55% până în 2030 față de nivelurile din 1990.
Acordul la care s-a ajuns pe 23 martie 2023 reprezintă un progres semnificativ în ceea ce privește adoptarea pachetului legislativ „Fit for 55” al Comisiei, care este conceput pentru a sprijini European Green Deal. Acesta se mai bazează și pe acordurile politice anterioare privind diverse componente ale pachetului, inclusiv punerea în aplicare a unor norme mai solide pentru creșterea eficienței energetice.
Sursă: capital.ro