După hotărârea luată de executiv, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că măsura intră în vigoare din această noapte, dar mai poate dura câteva zile până vom vedea o scădere a prețurilor la pompele benzinăriilor.
A fost aprobată reducerea de 50 de bani din prețul carburanților. Când vom beneficia de prețuri mai mici la combustibil
„S-a aprobat această reducere. 25 de bani vor fi suportați de la bugetul de stat, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care o vor aplica voluntar lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte, iar eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem companii care aplică această ordonanță.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a declarat că dacă benzinarii vor majora prețurile artificial, creșterea respectivă va fi încadrată la „acțiuni speculative”.
„În situația în care vor exista creșteri de prețuri acestea vor fi încadrate la acțiuni speculative și vor fi sancționate”, a declarat Dan Cărbunaru.
Potrivit articolului IV, „creșterea nejustificată a prețurilor în perioada de aplicare...
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Conform Ministerului Finanțelor, companiile vor putea deconta cei 25 de bani cu ajutorul unui „mecanism simplificat”.
„În termen de 15 zile, printr-un ordin al președintelui A NAF se va stabili modelul de declarație pe care vor trebui să o depună. Compensarea se va face cu obligațiile fiscale a acestora, TVA, impozit pe profit, etc. Estimăm că stingerea se va face pe partea de TVA”, a declarat secretarul de stat din ministerul Finanțelor.
Măsura reducerii prețului benzinei și al motorinei cu 50 de bani va fi aplicată în intervalul 1 iulie- 30 septembrie.