Miercuri, pe 1 noiembrie, granița dintre Gaza și Egipt s-a deschis pentru libera trecere a cetățenilor străini. Aceștia au putut să scape din mijlocul bombardamentelor prin punctul de trecere de la Rafah.
Cât timp va fi deschisă granița
Frontiera va fi deschisă și zilele viitoare, potrivit informațiilor transmise de autoritățile israeliene și egiptene, prin intermediul unui comunicat de presă.
„Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, activată încă de la debutul crizei şi care acţionează în regim de permanenţă, 24/7, menţine coordonarea cu alte state şi organizaţii internaţionale care întreprind demersuri similare pentru proprii cetăţeni/funcţionari.
De asemenea, a fost trimisă, în regim de urgenţă, o a doua echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii deră Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE, în vederea consolidării capacităţii de sprijin consular”,
Punctul de frontieră Rafah s-a deschis în urma unor negocierilor intense, care au avut loc în ultimele zile, la nivel internațional, referitor la situația disperată a celor blocați în Fâșia Gaza.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Cine sunt primii civili care trec granița
Potrivit precizărilor MAE, cei care au prioritate de trecere în Republica Arabă Egipt sunt: pacienții aflați în stare gravă, care necesită transport urgent; funcționarii organizațiilor internaționale și cetățenii străini, care fac parte din comunități izolate din Fâșia Gaza.
Deși pe primele liste de persoane care vor fi evacuate nu se numără, deocamdată, cetățeni români. În acest moment, în Gaza, se află aproximativ 350 de oameni cu cetățenie română sau cu dublă cetățenie.
În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că se preocupă intens de situația cetățenilor români, făcând toate eforturile pentru evacuarea cât mai rapidă a acestora din mijlocul conflictului.
Acesta este subiectul principal care va fi adus pe masa discuțiilor din cadrul misiunilor diplomatice de la Tel Aviv și Cairo, întreprinse de MAE.
Majoritatea celor evacuați până acum au fost cetățeni palestinieni, aflați în stare gravă.
Autoritățile egiptene au oferit acest sprijin oamenilor în urma unui acord mediat de Qatar. În total, 90 de victime din Fâșia Gaza au fost transportate la unitățile medicale, pentru a primi îngrijirile necesare.
Citește și: Israelul promite bombardamente mai intense în Gaza, în timp ce Hamas anunță 55 de morți în cursul nopții