Varianta nedetectabilă descoperită de cercetători are multe mutații asemănătoare cu tulpina Omicron, dar îi lipsește o schimbare genetică specială care să permită ca testele RT-PCR să o identifice.
Noua variantă a tulpinii Omicron este neidentificabilă
Varianta neidentificabilă a tulpinii Omicron a fost găsită pentru prima dată printre genomurile virusului COVID-19 trimise în ultimele zile din Africa de Sud, Australia și Canada, ceea ce înseamnă că va fi mai dificil să fie detectată varianta la scară largă.
Descoperirea a apărut în momentul în care oficialii britanici au transmis că este posibil să fie impuse noi restricții care să reducă transmiterea tulpinii Omicron. Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a declarat, marți, 101 infectări cu varianta Omicron.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Cercetătorii au numit Omicronul standard sub numele de BA.1,
iar varianta nouă a primit numele de BA.2. Profesorul Francois Balloux, directorul Institutului de Genetică de la University College London, a transmis că 42 sau aproximativ 6% din cei 709 genomi ai tulpinii Omicron trimiși bazei de date a genomului GISAID au fost BA.2.Citeste si: Varianta Omicron va înlocui Delta. Anunțul sumbru făcut de Raed Arafat: ”Va deveni cea predominantă”
„Există două descendențe în Omicron, BA.1 și BA.2, care sunt destul de diferențiate din punct de vedere genetic”, a declarat profesorul Francois Balloux. Acesta a mai spus că „cele două descendențe se pot comporta într-un mod diferit”.
Câțiva cercetători numesc noua variantă „Omicronul ascuns” fiindcă nu permite testelor RT-PCR să o identifice. Cea mai mare grijă a cercetătorilor este că noua variantă s-ar putea extinde în lume fără să fie observată, în timp ce oficialii din domeniul sănătății analizează testele RT-PCR pentru a identifica tulpina Omicron standard.