S-a prelungit starea de alertă pe teritoriul României cu încă 30 de zile. Care sunt restricțiile impuse

Author: Lavinia Medrea

S-a prelungit starea de urgență pe teritoriul României cu încă 30 de zile. Care sunt restricțiile impuse

Sursa: PixaBay

Guvernul a decis prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile. Restricțiile vor rămâne neschimbate, astfel că accesul în magazinele esențiale/centrele comerciale va fi permis doar persoanelor care dețin certificat verde, iar carantina de noapte rămâne valabilă. De asemenea, evenimentele precum nunțile sau botezurile sunt strict interzise.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat următoarea Hotărâre:

Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.11.2021.

Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 09.11.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.

Art.3 – Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Restricțiile de circulație rămân valabile

În intervalul 22:00- 05:00 este interzisă circulaţia în afara domiciliilor, excepţie făcând persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care trebuie să demonstreze vaccinarea sau trecerea prin boală pe baza certificatul verde.

Motive de excepție de la carantina de noapte, susținute de declarația pe proprie răspundere:

  •  deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  •  deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

Citeste si: Bilanț coronavirus 8 noiembrie 2021: Scade numărul cazurilor noi și al deceselor! Câte s-au înregistrat

  • deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de
    persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Restricțiile aplicate pe teritoriul României

Masca de protecție, obligatorie peste tot
[Sursa: PixaBay]

Citeste si: Decizia prezentării certificatului verde la intrarea în sediile Parlamentului European este suspendată temporar. Iată ce persoane sunt scutite de la această măsură

  1. sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise.
  2. accesul în zonele care nu sunt esențiale se face pe baza certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19 sau trecute prin boală.
  3. masca este obligatorie atât în spațiile închise, cât și în cele deschise, fără excepții.
  4. competiţiile sportive se vor desfăşura fără public, concertele şi spectacolele în aer liber vor fi interzise, iar cinematografele şi teatrele vor funcţiona la capacitate de 30%, accesul fiind făcut doar cu certificat verde.
  5. programul restaurantelor va fi limitat la ora 21:00 şi vor putea intra doar persoanele cu cerificat verde.
  6. barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise.
  7. la piscine, locuri de joacă pentru copii şi săli de jocuri de noroc este permis accesul în limita a 30% din spaţiu pentru cei care au certificat verde, în intervalul orar 05:00-21:00.
  8. cultele religioase pot organiza slujbele şi rugăciuni colective în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, precum şi procesiuni.
  9. pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite.
  10. accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării anti-COVID-19 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR pentru infecţia cu virusul COVID-19 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul COVID-19 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul COVID-19.
  11. activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.