Românii vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare. Momentan, proiectul de lege nu este în vigoare. Acesta va intra în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.
S-a schimbat vârsta de pensionare pentru acești români.
Așadar, salariații care au lucrat în grupa I și/sau a II-a de muncă în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând unitățile de extracție a cărbunelui, vor beneficia de reducerea de vârstă aplicată grupei de muncă, potrivit unui proiect de lege promulgat ieri de șeful statului. Pentru a deveni oficial, proiectul trebuie doar să fie publicat în Monitorul Oficial.
Conform Avocatnet.ro, acest proiect de lege va completa Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și va recunoaște grupele de muncă pentru cei care au desfășurat activităţi de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.
„Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i) (cele menționate mai sus, n.red.) în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă”, se arată în prevederea care îi va ajuta pe cei care au lucrat în termocentralele pe bază de cărbune și în extracția de cărbune să iasă mai repede la pensie.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citeste si: Vestea cea mare pentru cei cu pensii până în 2.500 de lei. Decizia luată de Guvernul României
De asemenea, românii care sunt deja pensionari pot beneficia de aceste prevederi, la cerere. Însăă, drepturile de pensie recalculate se vor acorda începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea, după ce proiectul de lege va intra în vigoare. Cu toate acestea, dacă, în urma recalculării, va reieși o pensie mai mică decât cea cuvenită anterior, va fi păstrat cuantumul mai avantajos.
Comisia Europeană (CE) a anunțat că se aplică un regulament ce vizează introducerea unui sistem paneuropean de pensii personale. Orice cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene (UE) poate participa. Acest nou sistem de pensii vine în completarea sistemelor de pensii publice și ocupaționale din fiecare țară UE. Mai exact, CE a anunțat că a intrat în vigoare Regulamentul UE 1.238/2019 privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP), care se aplică direct în toate țările comunitare, deci și în țara noastră, conform Avocatnet.ro.