Potrivit medicilor, infecţiile cu noul coronavirus sunt mai pericoloase în cazul bătrânilor şi a persoanelor cu comorbidităţi. În ciuda acestui fapt, o femeie din Constanţa a reuşit să treacă cu bine peste boală, chiar dacă are 102 ani. Iată cum a reuşi femeia să se refacă după înbolnăvire.
Cine este femeia vindecată de Covid la 102 ani
Elena Cușa Anagnoste s-a născut în 1918, acelaşi an în care a debutat epidemia de gripă spaniolă.
Una dintre fiicele femeii povesteşte că boala mamei sale a debutat cu tuse seacă şi frisoane.
"A început prin tuse seacă şi frisoane. A stat acasă vreo săptămână, boala a înaintat, a fost la Urgență la Constanța și, de acolo, la Mangalia. În general, e o fire optimistă, a trecut prin multe în viață și boala a întărit-o mai tare. La început și-a facut griji mai mult pentru fiul ei decât pentru ea. Tratamentul i-a priit, a stat două săptămâni și a venit acasă într-o stare bunicică.
Genele bune au ajutat-o pe bătrână
Medicul Cristina Grădișteanu, de la Spitalul Municipal Mangalia a menţionat că femeia a avut noroc, deoarece nu suferă de patologii cunoscute.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
"Din fericire, nu avea patologii grave cunoscute. Și noi am fost emoționați și îngrijorați, dar, din fericire, lucrurile au evoluat favorabil. Dânsa aşa spunea, că nu se cunoaște cu alte boli, nu făcea tratamente acasă. Este un exemplu și ne-a dat curaj această evoluție a dânsei.
Sunt pacienți vârstnici care trec cu bine peste boală, așa cum sunt mai puțin vârstnici la care evoluția nu e cea dorită. Se pare că mai conteaza şi terenul genetic. Oricum, noi facem toate eforturile pentru toți pacienții nostri, indiferent de vârstă și patologii." a spus medicul.
Greşeală care a îmbătrânit-o cu 15 ani în acte
Elena Cușa Anagnoste mai are şi alte poveşti unice. Una dintre acestea implică o greşeală în certificatul ei de naştere. Potrivit actelor, femeia ar avea 117 ani, nu 102.
Bătrâna povesteşte că s-a născut în Grecia. În timp ce trecea prin Bulgaria în drum spre România, autorităţile de acolo i-au trecut din greşeală anul naşterii 1903, în loc de 1918. Această eroare a fost perpetuată şi de autorităţile române în acel moment.
Elena Cușa Anagnoste a locuit în comuna Stejaru, județul Tulcea pentru mare parte din viaţa ei. Din 1995, însă, s-a mutat în Constanța, la fiul ei. Femeia a lucrat pe un șantier de construcții, dar și în agricultură. Cei din familia femeii au fost, de asemenea, oameni longevivi. Şi credinţa joacă un rol important în viaţa bătrânei.
"A stat la țară, s-a hrănit bine, a muncit foarte mult, avea o grădină, a cultivat legume. A fost o femeie activă toată viața. Se trage dintr-o familie longevivă, frații ei au trăit peste 95 de ani. Până să se îmbolnăvească de COVID a gătit, zi de zi, orice fel de mâncare. Când vorbeam cu ea ne povestea ce a gătit, ce a pus în perișoare, ce a pus în tavă(...) Ea nu își face probleme din orice fleac, din orice amănunt. E pozitivă, optimistă. A crezut foarte mult în puterea Domnului și în sănătatea ei, a fost o femeie foarte sănătoasă. În urmă cu câțiva ani a avut o problemă la picior și acum merge cu cadrul, în rest, este sănătoasă. E minionă, slăbuță, nu arată puternică, dar are un suflet puternic", spune fiica sa, citată de Radio România Constanţa.