Pe 30 iulie cuplul a sărbătorit 3 ani de când s-au cunoscut și doi ani de când s-au cununat civil.
Cum a fost cerută în căsătorie Sandra Izbașa
Sandra Izbașa este o gimnastă de talie mondială din țara noastră. Aceasta a obținut șapte titluri europene și un argint mondial. De asemenea, ea a participat la cele două ediții ale Jocurilor Olimpice din 2008, desfășurate la Beijing, și din 2012, ținute la Londra, unde a câștigat 4 medalii, două de aur și două de bronz.
Răzvan Bănică este, în prezent, actor la Teatrul Nottara, însă acesta a jucat în diverse telenovele și seriale românești, precum: "Moştenirea", "Pariu cu viața", "Îngeraşii", sau "Iubire şi onoare". Teatrul nu este singura lui pasiune, deoarece Răzvan a activat și în domeniul muzicii, înregistrând mai multe melodii pentru diverse piese de teatru.
Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unei cunoștințe comune, Ana Baniciu, iar Sandra dezvăluie că actorul este prima ei iubire, deoarece, până să-l cunoască, ea s-a focusat pe carieră.
„Prima oară m-am îndrăgostit la 30 de ani. N-am avut timp de relații, nu poți să faci două lucruri bine, în același timp. M-am axat pe sportul de mare performanță. Este inteligent, carismatic, iubesc modul în care comunicăm, empatia, devotamentul, suntem făcuți unul pentru celălalt. M-a atras foarte mult cu inteligența lui. Are un simț al umorului cu care m-a cucerit. El le are pe toate, m-a învățat să și gătesc, e foarte priceput”, mărturisește Sandra Izbaşa, pentru prosport.ro.
Ulterior, gimnasta a fost cerută în căsătorie de către Răzvan în anul 2020, chiar în ziua de Crăciun, iar în vara anului următor cei doi au făcut cununia civilă.
„Povestea începe prin octombrie, noiembrie, trebuia să cumpăr inelul, greu, nu știam măsura. Avea Sandra un inel, l-am luat, l-am pus pe deget, după care l-am pus la loc, ea s-a prins, trec două săptămâni, ne punem în pat și ea îmi spune: „Dacă te-ai gândit să iei măsuri după inelul ăla din baie, e mare!”. După care îmi spune „Somn ușor!”. Am făcut noapte albă! Am convins-o oarecum că l-a mutat ea când a făcut curat”, a povestit Răzvan Bănică.
Cum s-a desfășurat cununia religioasă
În ziua cea mare, campioana a purtat o rochie de mireasă lungă, cu decolteu în V și spatele gol.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În urmă cu ceva timp, Sandra le povestea urmăritorilor că așteaptă cu nerăbdare să le arate rochia pe care o va purta în ziua nunții: „Vara aceasta voi îmbrăca rochia de mireasă! Este un moment pe care îl aștept cu sufletul plin de emoție! Abia aştept să o vedeţi şi voi”
După pregătiri, cuplul și-a făcut apariția la biserică, unde au coborât dintr-o mașină clasică, de epocă. Mai apoi, aceștia s-au îndreptat spre altar, împreună cu cele două perechi de nași. Una dintre nașe a fost chiar campioana olimpică de la Sydney, din anul 2000, Andreea Răducan. De asemenea, la marele eveniment a fost prezent și fostul antrenor al Sandrei, Octavian Bellu.
După ce și-au spus ,,da” în fața Lui Dumnezeu, mirii au făcut mărturisiri despre momentul special de prin care au trecut, dar și despre clipele de dinaintea lui.
„Am încercat să ne odihnim cât de mult am putut, însă emoţiile nu ne-au lăsat să o facem până la capăt. Dar suntem foarte bine, suntem împliniţi şi recunoscători lui Dumnezeu că suntem aici, împreună, alături de toţi cei dragi, şi vă mulţumim! Eu ştiam cum va arăta rochia, dar nu ştiam varianta finală. Chiar dacă aş fi ştiut-o, momentul pe care l-am trăit astăzi când am văzut-o a fost unic şi irepetabil.”, a spus Răzvan Bănică, la ieșirea din biserică.
De asemenea, Sandra a dezvăluit și ea că amândoi au avut parte de: „Un moment foarte special şi ne bucurăm din suflet că am putut să luăm parte la acestă slujbă minunată şi că suntem căsătoriţi în faţa lui Dumnezeu! Astăzi ne-am dorit să fie ziua noastră, pentru că exact acum trei ani noi ne-am cunoscut. Şi am zis să lăsăm emoţiile la hotel şi să ne simţim extraordinar de bine. Abia aşteptăm să ne bucurăm şi să ne distrăm. Și să fim extraordinar de energici şi să-i bucurăm pe toţi cu ceea ce am pregătit noi un an de zile, destul de intens”.