În ediția de luni a emisiunii matrimoniale „ Casa iubirii ”, prezentată de Andreea Mantea și difuzată exclusiv la Kanal D, Robi a adus controverse în competiție din cauza privirilor pe care și le-a tras cu Roberta.
Robi este pus la colț de concurenții din „Casa iubirii”
În episodul de azi, 1 aprilie 2024, Ștefan a adus în discuție faptul că Robi și Roberta și-au aruncat priviri în gala de duminică, lucru care a fost observat chiar și de Virginia.
„N-a fost la modul ăla, pur și simplu zici că eram niște copii la școală, râdea la mine și începeam să râd și eu”, a declarat Roberta.
Robi pare că vrea să-și salveze imaginea în această situație, motiv pentru care îi atrage atenția Robertei că ar fi copilăroasă pentru declarațiile pe care le face.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„Nu vreau să fiu nebun, dar în momentul în care m-am uitat te uitai și tu. Chestiile astea mi se par copilăroase, să-mi atragi atenția ca să vadă Virginia”, spune Robi.
Roberta a fost mirată de ceea ce a spus Robi și a subliniat faptul că nu i-a atras atenția cu nimic. De asemenea, i-a reamintit că subiectul a fost deschis de Ștefan, nu de ea.
Robi vorbește despre tensiunile cu Bogdan
Bogdan este un nou concurent care a venit în „Casa iubirii” special pentru Virginia, dar din moment ce aceasta este într-o relație cu Robi era de așteptat să se creeze tensiuni. Tot în episodul de azi, Patrick i-a întrebat pe băieți cum se simt acum, după tensiunile care au apărut între ei doi.
„Sincer vorbind, n-am o problemă cu Bogdan absolut deloc, nu mă deranjează prezența lui.
La rândul lui, Bogdan a declarat că nu are nimic cu Robi și că dacă există probleme care trebuie să fie rezolvate, vor fi rezolvate în casă.