Salarii mai mari pentru o categorie de români! Cine va primi mai mulți bani

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 27 mar 2025, 15:12

O anumită categorie de angajați primește bani în plus

Sursa: Pexels.com

Profesorii din învățământul primar, angajați prin regimul de plată cu ora, vor beneficia de o majorare salarială de 10%, la fel ca și colegii lor angajați cu normă întreagă.

Hotărârea de a li se crește salariile profesorilor a fost luată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎleCCJ) și a fost publicată oficial, devenind astfel obligatorie.

Ce prevede hotărârea luată de Înalta Curte de Casație și Justiție  

Hotărârea instanței supreme clarifică aplicarea unor prevederi legale din domeniul salarizării personalului didactic. Astfel, potrivit Deciziei 37/2025, salariul de bază al profesorilor care lucrează în regim de plată cu ora trebuie să includă această majorare, conform prevederilor Legii-cadru nr.

153/2017.

Această măsură vizează cadrele didactice care ocupă funcții precum diriginte, învățător, educatoare, institutor sau profesor pentru învățământul preșcolar și primar. Prin această decizie, ÎCCJ a stabilit modul corect de aplicare a dispozițiilor legale, referindu-se atât la Legea educației naționale nr. 1/2011 (articolul 254, alin. 1, chiar dacă a fost abrogat), cât și la articolele 8 și 12 din anexa nr. I a Legii-cadru nr. 153/2017. De asemenea, decizia se raportează la articolul 9 din normele metodologice care reglementează salarizarea cadrelor didactice plătite cu ora, incluse în Ordinul Ministerului Educației nr.

4.827/2018.

Citește și: Cine sunt angajații cu salariile tăiate din cauza noilor reglementări fiscale. Ce presupune Declarația 112

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: David Pușcaș, extrem de afectat în urma declarațiilor făcute de mama lui adoptivă, în cadrul emisiunilor TV. „A fost foarte multă durere să îmi văd mama vorbind așa.”

Cum se calculează salariile profesorilor

Normele stabilite prin acest ordin reglementează modalitatea de calcul a salariilor pentru profesorii care predau în regim de plată cu ora. Calculul salariului se face raportat la norma didactică standard, care include predarea, evaluarea elevilor și instruirea practică. Potrivit deciziei ÎCCJ, la stabilirea veniturilor acestor profesori trebuie luată în considerare norma standard de 80 de ore lunar, pentru un an întreg.

Plata efectivă se va face, totuși, doar pentru orele efectuate de fiecare cadru didactic în parte.

Citește și: Bani în plus la salariul de bază pentru profesorii din învățământul primar: Decizia luată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Magistrații au subliniat că această decizie are caracter obligatoriu de la momentul publicării în Monitorul Oficial, conform prevederilor Codului de procedură civilă.

Astfel, orice unitate de învățământ trebuie să aplice noua reglementare, asigurându-se că profesorii plătiți cu ora beneficiază de majorarea salarială impusă prin lege.