Aceasta înseamnă o creştere a salariului minim net cu 83 de lei, de la 1.263 de lei cât a fost, la 1.346 de lei din anul 2020.
Salariul minim pentru angajaţii care au absolvit studii superioare şi care au minimum un an vechime în domeniul studiilor superioare absolvite rămâne la nivelul de 2.350 de lei în anul 2020, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern consultat de Economica.
Pe data de 13 decembrie 2019, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern nr. 935 din 2019 care prevede creşterea salariului minim pe economie pentru studii medii şi normă întreagă, de la 2.080 de lei brut – cât a fost până la sfârșitul anului trecut, la 2.230 de lei brut lunar, începând de la 1 ianuarie 2020, pe 16 decembrie 2019 hotărârea menționată fiind publicată în Monitorul Oficial.
„ La stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2020 la valoarea de 2.230 lei s-a avut în vedere o formulă de calcul care ia în considerare rata inflației și creșterea reală a productivității muncii pe persoană, precum și factori de corecţie în funcţie de dinamica înregistrării creşterii economice”, explică Guvernul în Nota de Fundamentare a proiectului de HG consultat de Economica.net.
Citeste si: Veste OFICIALA si NEASTEPTATA despre SALARIILE romanilor! Se intampla de la 1 ianuarie!
Citeste si: Ludovic Orban, declaratia de avere. Nu o sa crezi cu cat a trait premierul impreuna cu sotia, în 2018
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
De asemenea, tot de la 1 ianuarie, toate drepturile şi obligaţiile stabilite potrivit legii se determină prin raportare la nivelul de 2.230 lei al salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, care au vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare absolvite, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se menține la suma de 2.350
În prezent, circa 1,37 de milioane de salariaţi încasează salariul minim pe economie, adică aproximativ 24% din numărul total al angajaţilor din ţara noastră.
La aceştia se adaugă aproape 311.000 de angajaţi din construcţii care încasează salariul minim din acest domeniu, de 3.000 de lei brut lunar.
Guvernul susţine că majorarea salariului minim de la 2.080 de lei la 2.230 de lei va avea efecte pozitive asupra creșterii economice prin stimularea ocupării, creşterii puterii de cumpărare a salariaţilor și a reducerii muncii la negru.Citeste si: Se maresc salariile incepand cu 1 ianuarie! Cati bani vor castiga in plus peste 1 milion de romani