Comisia de specialitate din Parlamentul European a avizat salariul minim european. Acest lucru înseamnă că, în scurt timp, românii vor avea salarii mai mari care vor fi bine-venite, în special în această perioadă grea din punct de vedere financiar.
Ce se întâmplă cu salariul minim european acum?
În prezent, directiva stabilește procedurile cu privire la adecvarea salariilor minime legale și se ocupă și de promovarea negocierilor colective referitoare la salariile europene.
De asemenea, aceasta se ocupă și de îmbunătățirea accesului la protecția salariului minim pentru persoanele care au dreptul de a beneficia de un salariu minim în temeiul unei legislații naționale, informează romaniatv.net.
Mai mult decât atât, Eugen Tomac a declarat că mai este foarte puțin până în momentul în care salariul minim european va intra în vigoare. De asemenea, acesta susține că, prin intermediul lui, statele membre vor avea obligația de a-și proteja cetățenii de salariile mici care li se oferă.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
„Statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă. Suntem cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare a Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, din care fac parte, a dat aviz favorabil acordului obținut luna trecută între instituțiile europene.
Citeste si: Ce nu ai voie să faci cu tichetele de masă. Toți românii trebuie să știe acest lucru
În septembrie, vom aproba acest acord în plenul Parlamentului European și, după acest vot, statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă. Este un proces greu, cu foarte mulți pași și pe care l-am urmărit de la bun început, însă așa funcționează lucrurile când vorbim de schimbarea vieților a 450 de milioane de cetățeni”, a mărturisit Eugen Tomac.
Eugen Tomac spune cum vor fi stabilite standardele pe baza cărora va fi stabilit salariul minim european
„De asemenea, stabilește valori orientative, precum 60% din salariul median și 50% din salariul mediu la nivel de țară. Potrivit acestor valori orientative, ne-am putea aștepta la creșteri ale salariului minim de 20-25%. În plus, rolul negocierilor colective în protecția angajaților este evidențiat. Astfel, statele care au un procent mai mic de 80% al acoperirii forței de muncă prin contracte colective vor trebui să conceapă un plan de acțiune în vederea creșterii treptate a acestui procent. În aceste momente grele, o reglementare a salariilor minime la nivel european este absolut necesară. Cetățenii români care muncesc nu trebuie să se mai confrunte cu sărăcia”, a concluzionat acesta.