Salariul și pontajul îți dau bătăi de cap? Iată 8 sarcini de care te poate scăpa un soft specializat!

Autor: Oana Iosif

Angajatorii și în special specialiștii în HR și contabilitate trebuie să depună eforturi serioase către finalul fiecărei luni făcând activități repetitive și îndeplinind sarcini migăloase, mai ales când vine vorba de calculul salariilor pe baza pontajelor lunare. Situația se complică și mai mult atunci când numărul de angajați crește, mai ales că nu toată lumea lucrează același număr de ore, unele persoane pot avea și concedii medicale, de odihnă, fără plată etc. Pentru toate acestea, există o soluție funcțională, care poate scuti mult timp, nervi și eforturi: automatizarea.

Tehnologia și softurile de ultimă oră simplifică sarcinile responsabililor cu salarizarea

Chiar dacă în acest moment nu toate sarcinile pe care le poate îndeplini o persoană pot fi suplinite de inteligența artificială, dezvoltările de softuri din ultimii ani au ajuns la un nivel în care o mare parte din munca omului poate fi substituită prin implementarea unor programe informatizate.

De exemplu, un program de salarizare oferit de NextUp.ro reușește să îndeplinească mai multe sarcini legate de salarizare, pontaj și administrarea personalului.

Iată câteva dintre acestea:

  1. Softul poate calcula corect și automat atât sumele aferente asigurărilor și taxelor de achitat lunar către Bugetul de Stat, cât și cuantumul salariului pentru fiecare angajat în parte, în funcție de: diverse tipuri de concediu, ore suplimentare efectuate, zile libere plătite sau neplătite etc. Astfel, angajatorului sau specialistului în salarizare nu îi mai rămâne altceva de făcut decât să se asigure de viramentul acestor sume, gata calculate.

  2. Programul poate să importe pontajul în doar câteva secunde. În plus, datele vor fi asociate automat cu angajatul respectiv, iar calculul salariului, respectiv generarea declarației de venituri salariale (D112) va dura doar câteva minute pentru fiecare persoană cu calitatea de angajat.

  3. Softul automat oferă opțiunea trimiterii electronice a fluturașului de salariu (care conține date confidențiale despre cuantumul salariului și alte beneficii sau bonusuri incluse lunar) către fiecare angajat. Fluturașul poate fi trimis către angajat fie prin SMS, fie via e-mail.

  4. Diversele tipuri de adeverințe necesare pot fi generate rapid, în urma introducerii datelor salariatului în sistem. Aici intră si declarația D112.

  5. Concediile pot fi solicitate în mod direct în sistem de către angajați, iar prin intermediul sistemului de validare inclus în acest soft, aceștia pot primi și aprobarea.

  6. Programele informatizate oferă și posibilitatea centralizării tuturor cheltuielilor cu angajații, de la salarii și până la bonusuri sau bonuri valorice.

  7. Softul de salarizare stochează datele aferente activității fiecărui membru al personalului, îcepând cu data angajării. Astfel, activitatea și parcursul profesional al acestuia, dar și date cu privire la documentele solicitate, eventualele modificări de încadrare, perioadele de concediu etc. Așadar, angajatorul va putea avea oricâns acces la istoricul fiecărui angajat, atunci când va dori, de exemplu, să îi facă o evaluare.

  8. Într-un astfel de program complex poate fi creată și adăugată organigrama companiei, inclusiv repartizarea departamentelor interne și accesul selectiv la fișele de post.

Spre deosebire de vechea metodă a indosarierii fizice a documentelor, respectiv păstrarea acestora în zeci de bibliorafturi în care, luni sau ani mai târziu, acestea deveneau dificil de găsit, varianta informatizată permite un acces mult mai rapid, fără a mai face atât de multă risipă de hârtie și fără a mai ocupa atât de mult spațiu fizic la sediul firmei. În plus, datele introduse într-un astfel de soft performant sunt salvate automat, în timp real, iar pentru toată baza de date există și soluții de backup.

Astfel, ai garanția că datele tale nu se vor afla niciodată în pericolul de a se pierde, iar sarcinile tale sau ale persoanei responsabile de salarizare, pontaj și administrarea personalului vor deveni incomparabil mai puține și mai ușoare!

Sursa foto: Pixabay.com