George Mihai și Andreea Străvoiu merg la Vaideeni, în Vâlcea, unde vor descoperi povestea ciobanilor strămutați aici din Mărginimea Sibiului. Tot sâmbătă, prin intermediul ”ROventura”, facem cunoștință și cu tinerii care se străduiesc să păstreze intacte tradițiile locului și să readucă strălucirea satului românesc.
La Stâna Vaideeni, câteva sute de familii, urmași ai ciobanilor din Mărginime, ce și-au găsit refugiu la poalele munților Căpățânii, acum mai bine de șapte secole deja, trăiesc după rânduiala locului și păstrează încă tradiția păstoritului, dar și obiceiurile culinare.
Aici aflăm istoria păstoritului dar vom gusta și din minunățiile brânzeturilor produse la stână. Călătorii noștri își continuă drumul, apoi, către Cerna, ultimul sat din Vaideeni, unde ne vor împărăși tainele olăritului cu ajutorul lui Nea Mihai, un olar desăvârșit, cel mai potrivit să ne îndrume pașii în tainele meșteșugului.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Farmecul locului ni se dezvăluie și mai amănunțit, odată ce-l întâlnim pe Adrian, omul care a pus satul pe harta turistică a României, îndeosebi prin festivalul sculptorilor cu drujba, pe care îl organizează, în fiecare an, aici, la pensiunea din Cerna.
Natura virgină și oamenii de poveste se completează armonios în locul acesta, de basm. Cerna ni se prezintă astăzi ca o adevărată oază turistică, cu toate atracțiile ei, iar festivalul carverilor adună laolaltă o sumedenie de oameni asemenea lui Edi Schneider, un artist rebel al zilelor noastre.
Nu ratați ”ROventura”, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele emisiunii, la Kanal D.