Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, incursiune la poalele Călimanilor

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 04 feb 2022, 16:42

Nu pierdeti sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, echipa ”ROventura” ne invită într-o călătorie de poveste,  la poalele Călimanilor, de-o parte și de alta a celui mai mare masiv vulcanic din Carpați. George Mihai și Andreea Străvoiu ne poartă pașii către prima oprire, la Toplița, acolo unde ospitalitatea ardelenilor și iarna de poveste promit să ofere o vacanță de neuitat, oricui alege să viziteze aceste meleaguri.

”ROventura”, sâmbăta, de la ora 15:00: incursiune la poalele Călimanilor

Odată ajunși la munte, la Toplița, pe partea harghiteană a Călimanilor, ne vom gasi zăpadă din belșug, ger în termometre, dar și căldură în sufletele localnicilor. O plimbare cu snowmobilele ne dezvăluie un traseu incredibil pe Valea Pârâului Lomaș. Urmele de sanie taie nămeții, croindu-și cărare spre căldarea munților. În goana motoarelor se pot observa brazii împodobiți de zăpadă și răsfățați de razele unui soare cu <dinți>, spectacol care face din această zi una care are toate ingredientele unei aventuri de iarnă, petrecute ca la carte.

Un binemeritat popas ne face să ne simțim cu adevărat bine primiți, în peisajul acesta de iarnă de poveste, condimentat cu bunătăți locale. Atmosfera de gătit în familie sau cu prietenii ne ajută să înțelegem ce simt exact grupurile de turiști care ajung la cabană, în Călimani.

Citeste si: Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în „ROventura”, incursiune de poveste la granița Ardealului cu Banatul

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

O plimbare cu sania, trasă de faimoșii câini husky, te face să trăiești o experiență fabuloasă. Tot aici, ne vom bucura și de plimbarea cu sania trasă de cai, prin codrii acoperiți de zăpadă, o activitate spectaculoasă care va intra în topul preferințelor noastre.

Nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Citeste si: Sâmbătă, de la 15:00, “ROventura” ajunge la Arad!