Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, George Mihai și Andreea Străvoiu ne invită în <inima> Transilvaniei, la Cetatea Sighișoarei, pentru ca apoi să-i cunoaștem pe Andreea și Radu Moldovan, doi tineri care dau culoare satului Șapartoc, aflat pe dealurile din jurul celebrului oraș.
Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în “ROventura”, la pas, în inima Transilvaniei
Tot în această ediție ”ROventura” vom afla și povestea satului scufundat Bezid, tot din Mureș, în locul căruia a fost construit un lac de acumulare.
Prima oprire a roventurienilor este la Cetatea medievală a Sighișoarei, una dintre importantele destinații turistice din România. Va fi o bucurie să cunoaștem Sighișoara cu tot cu împrejurimile sale și să observăm tot ce au satele Mureșului mai frumos de oferit. Aici, străduțele înguste și casele viu colorate ne poartă, parcă, înapoi în timp. Vom vedea una dintre casele cu istorie și personalitate de la granța orașului nou cu cetatea, loc în care fiecare colțișor ne va spune o poveste.
Orice începe bine, se termină și mai frumos, aceasta va fi lecția pe care o vom învăța aici, în compania unor oameni faini, Andreea și Radu Moldovan, din satul Șapartoc, un loc parcă uitat de lume și timp. Cu odăile primenite, cu sufletele și cu pivnița plină, așa își așteaptă tinerii aceștia oaspeții.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Alături de călătorii noștri vom avea ocazia să admirăm Mureșul astfel; fie ca pe un furnicar de turiști, cum e în cetatea Sighișoarei, fie ca pe-un loc încremenit în timp dar care ne lasă, de asemenea, cu gura căscată. De la un sat aproape părăsit, la altul, scufundat, dar nedat uitării, povestea și periplul nostru prin județul Mureș continuă, la Sângeorgiu de Pădure. Castelul Rhedey ascunde o mică expoziție închinată satului dispărut.
Nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.