Nicio călătorie n-ar fi plină, dacă n-am descoperi poveșți de succes din zonele în care ajungem, cum este în cazul Argeșului, unde ne vom putea înfrupta dintr-o istorie vie a gustului tradițional românesc. Imaginea simplă și nealterată a satului românesc, precum și bogăția de gust ne va însoți prin tot periplul nostru pe meleaguri argeșene. De la dealurile ce îmbrățișează Topoloveniul până la munții ce veghează asupra Saticului, natura e cât se poate de generoasă și așteaptă să fie descoperită în amănunt și admirată îndeaproape.
Citeste si: Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în „ROventura”, prin Bucovina, pe urmele răzeșilor
Roventurienii ne poartă pașii, pentru început, la Topoloveni, locul care ascunde adevărate comori de gust bun și aduce belșugul livezilor, de pe dealurile argeșene pe mesele oamenilor, la borcan. Deliciile pregătite de priceputele gospodine din Topoloveni ajung peste mări și țări, dar parcă tot românii le apreciază mai mult, pentru că ne amintesc de copilărie.
Călătoria noastră continuă la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Goleșți, Argeșul fiind una dintre cele importante zone din țară, din acest punct de vedere. La Curtea Goleștilor găsim o sumedenie de comori și povești ce merită descoperite. Zeci de gospodării tradiționale, răsfirate pe mai multe hectare, înviorează atmosfera pitorească a satului românesc, care te îmbie să îl descoperi la pas.
De la bordeie săpate în pământ, la case mai elaborate, aproape toate gospodăriile din țară sunt reprezentate.
Unul dintre cele mai fermecătoare muzee în aer liber din țară, cel din Goleșți este o inspirată alegere pentru o escapadă la sfârsit de săptămână. Vine și momentul pentru odihnă, după așa un periplu de poveste, și ce loc poate fi mai bun, pentru popas, decât Sătic, așezare – simbol a satului românesc din partea această de țară?Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Sătic, perla nedescoperită din partea argeșeană a culoarului Rucăr – Bran, ne va fermeca cu adevărat, iar casele de oaspeți sunt din ce în ce mai puține, pentru câți turișți ajung pe aceste plaiuri.
Nu ratați sâmbăta, de la ora 15:00, o nouă ediție „ROventura”, prezentată de George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.
Credit foto: BLC Media