Sâmbătă, la „ROventura”, emisiunea de călătorii difuzată de la 15:00, la Kanal D, va invită să descoperiți o alternativă de vacanță: Valea Prahovei, o zonă demnă de luat în seamă, pentru viitoarele voastre călătorii. Oamenii, tradițiile, dar mai ales natura sunt atributele care i-au adus și pe călătorii nostri, George Mihai și Andreea Străvoiu, aici, pe Valea Doftanei.
Sâmbătă, călătorie de poveste pe Valea Doftanei, la „ROventura”
George Mihai și Andreea Străvoiu s-au pus la drum cu gândul la vremea blândă, de toamnă, la adăpostul binecuvântat al codrilor și la apele care îmbogățesc, precum niște podoabe,
Veritabil leagăn de tradiție muntenească, Valea Doftanei are grijă de tezaurul său și ține în viață obiceiuri și îndeletniciri de demult. Ori la venire, ori la plecare, turiștii care ajung pe Valea Doftanei opresc aici ca într-o vamă a tradițiilor românești.
Citește și: Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, pe urmele Babei Vrâncioaia
Rămânem peste noapte la Trăisteni, unul dintre satele acestei comunități din Ținutul Mocanilor. Dimineața ne găsește într-un loc în care mulți vor vrea să se trezească. Celebra “cașcavea de Valea Doftanei” nu-i simplă brânză, nici cașcaval clasic nu e. Are însă puțin din amândouă și-n plus câte ceva.
Citește și: “ROventura”, emisiunea de reportaje de calatorie, pe primul loc in preferintele telespectatorilor!
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Ai sta cu gura căscată și ochii pierduți în zare, ore în șir, să admire oglinda de apă de la poalele vârfului Secăria. Un colos din beton, de peste o sută de metri înălțime, stăvilește lacul de smarald.
ROventurienii nu pleacă de pe Valea Doftanei până nu-l cunosc și pe Constantin Clinci și-al său muzeu sătesc, întemeiat în propria-i gospodărie. Toate lucrurile de-aici, fie că-s moștenite ori căpătate de pe te miri unde spun o poveste.