Sâmbătă, de la ora 14:45, la “ROventura”, Incursiune de poveste pe plaiuri transilvănene

Author: Diana Tilă

Emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită sâmbăta aceasta, de la ora 14:45, la Kanal D, pe plaiuri transilvănene.

Sâmbăta aceasta, de la ora 14:45, la Kanal D, emisiunea de călătorii „ ROventura ” ne deschide Poarta Transilvaniei, pentru a merge în căutarea unora dintre cele mai valoroase atracții ale județului Bistrița-Năsăud, ținut pe a cărui “coroană” stau, la loc de cinste, nestemata Colibița, dar și multe alte comori.

Citește și: Emisiunea "ROventura", premiul de excelență în cadrul Galei Aniversare a prestigioasei publicații "Hayat"

Sâmbătă, de la ora 14:45, la “ROventura”, Incursiune de poveste pe plaiuri transilvănene

Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele „ROventura”, ajungem în județul din care a pornit Via Transilvanica, un loc binecuvântat cu două parcuri naționale, dar și cel mai nordic burg săsesc din România. În curtea cochetului Castel Teleki din Posmuș, o bijuterie de secol XIII, ce și-a recăpătat strălucirea de odinioară, vom descoperi locul cel mai nimerit pentru a asista la o veritabilă lecție despre rost bun și gust desăvârșit.

De pe Valea Bârgăului și până în Țara Năsăudului aflăm poveștile creatorilor și ale producătorilor din Bistrița-Năsăud care ne vor cuceri prin culoare și savoare. Produse de la stână sau din propria carmangerie, aceste delicii conțin amprenta sufletului fiecărui gospodar. Punctele gastronomice locale, paisprezece în tot județul, sunt, poate, cea mai bună propagandă făcută gastronomiei locale, tradiționale.

Alături de oamenii locului ne continuăm incursiunea la castelul de la Posmuș, dar vom ajunge și la podgoriile bistrițene renumite, care vin și ele în completarea ofertei gastronomice bogate.

Citește și: Emisiunea “ROventura”, de la Kanal D, Premiul de excelenţă pentru promovarea turismului romanesc

Nu putem pleca de la castel până nu aflăm și povestea Mocăniței Transilvaniei, proiect ce ar putea scoate din anonimat toate așezările de pe o distanță de 35 de kilometri, cât ar avea

traseul de cale ferată îngustă.

Ne luăm rămas bun de la Posmuș și ajungem în Capitala de județ, acolo unde descoperim trecutul captivant al vechii cetăți, un loc presărat cu multe evenimente care au schimbat cursul istoriei.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Nu ratați sâmbătă, de la ora 14:45, o nouă ediție „ROventura”, emisiune prezentată de George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media