Al doilea și totodată ultimul episod “ROventura” de pe Coasta de Turcoaz a Turciei începe însă acolo unde George Mihai și Andreea Străvoiu l-au încheiat pe primul, la Burhaniye, pe tărâmul livezilor de măslini și-al plantelor aromatice.
Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Incursiune de vis pe Riviera Turceasă
Uscarea și deshidratarea plantelor de leac, precum și-a fructelor proaspete constituie a doua tradiție importantă din zonă, după producerea uleiului de măsline.
Este foarte interesant să pătrundem în tainele acestor îndeletniciri, dar să nu uităm că suntem, totuși, pe Riviera Turcească, și-ar fi păcat să nu ne bucurăm mai mult de istoria, tradiția și frumusețea naturală a acestor meleaguri, așa că ne îndreptăm, alături de roventurieni, spre Ayvalîk.
Prima oprire o facem la Kucukkoy, satul artiștilor, o așezare ca o carte poștală, colorată și atractivă, din multe puncte de vedere. Odata ajunsi aici, aflam istoria interesanta a acestui sat, devenit astăzi o destinație în sine, de neratat.
Plimbarea și căldura ne vor determina să tragem către un minunat loc de cazare, unde ne vom bucura de o binemeritată pauză de recăpătare a puterilor, înainte de turul prin centrul vechi al stațiunii.
Călătoria noastră continuă, apoi, în Centru vechi Ayvalik- un conglomerat de culturi și o mixtură de elemente de arhitectură care îți fură privirile, la fiecare pas.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Călătoria pe rivieră, dar și în Turcia, în general, se poate transforma ușor într-una a descoperirilor culinare, pe care le vom incerca și noi. La tot pasul te îmbie mirosuri fel de fel, iar cel de kokorec e aproape la fel de greu de ignorat ca al tradiționalilor noștri mititei.
Tradițional în Anatolia, dar și în Balcani, preparatul acesta e pe lista scurtă a celor pe care trebuie să le-ncerci, măcar o dată-n viață. Restaurantele pescărești au adus faimă insulei Cunda pentru mesele de tip Mezze pe care le servesc aici, după rețete vechi, grecești, dar și cu influențe turcești. Perla arhipelagului, insula Cunda este a patra, ca mărime, din Marea Egee, și singura locuită permanent, încă din cele mai vechi timpuri.
Nu ratați o ediție de colecție ”ROventura”, sâmbăta, de la ora 15:00, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.