George Mihai și Andreea Străvoiu ne invită să vizităm, prin intermediul ”ROventura”, unul dintre cele mai fermecătoare și pitorești locuri din țară, Muzeul Satului Maramureșean.
Citește și: Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Sighetu Marmației, frumusețea unică din Nordul țării
Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Maramureș, tradiție și statornicie
Asemenea unui cufăr plin de comori, satul – muzeu de pe dealul Doboieș adună laolaltă, restaurate și conservate, unele dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură populară din țară. Adevărată rezervație de monumente de arhitectură țărănească, muzeul ține cont de tradițiile străvechi maramureșene și vedem asta în fiecare gospodărie și la fiecare detaliu. Bucurându-se inclusiv de recunoașterea internațională UNESCO, acest muzeu al satului poartă pe umerii săi parcă întreaga moștenire a unui neam.
Citește și: Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, De pe malurile Someșului, pe cele ale Arieșului
Muzeul, așa cum arată astăzi, creează impresia unui sat care a evolut de la cel de tip răsfirat și risipit, la cel de tip adunat, cu ulițe întortocheate, în vatră, și poteci mărginașe, pe care ai rătăci ore în șir.
Autenticul e la el acasă aici, în orice gospodărie și-n fiecare casă, iar de aici pleci cu sentimentul că ai lăsat bunicii în spate, petrecându-te cu privirea din poartă. Exact sentimentul acesta ne aduce înapoi aici, în vatra satului ce prinde parcă viață când e plin de turiști. Trecem apoi Gutâiul, prin pasul ce separă Sighetu Marmației de Baia Mare și nu ne oprim până la Barajul Firiza, una dintre cele mai grandioase realizări comuniste, un veritabil templu al naturii.
De la legendarii pești uriași despre care se spune că ar viețui aici, mergem pe firul apei, pe valea străjuită de Igniș, uriașul de piatră al Maramureșului, până la zvârlugile care înoată în bazinele uneia dintre celei mai vechi păstrăvării din țară, la Lostrița.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Nu ratați sâmbătă, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.
Credit foto: BLC Media