Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Maramureș, un templu al dragostei de țară și de Dumnezeu

Autor: Oana Picerea

Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Maramureș

Sursa: Credit foto: BLC Media

Sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D, emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită într-o incursiune fabuloasă prin tradițiile și folclorul Maramureșului, în cea mai mare comună din județ, la Moisei.

Cunoscută îndeosebi pentru Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” Moisei, și monumentul eroilor, așezarea maramureșeană cucerește și prin frumusețea naturii și ospitalitatea oamenilor locului. Tradițiile îi țin împreună pe localnici și îi aduc pe mulți, parcă fermecați, să descopere acest tărâm puternic marcat de o spiritualitate profundă, recunoscut pentru natura virgină și tradițiile secular.

Cântecul, jocul și voia bună continuă  la Moisei, cât e ziua de lungă. Iar răsfățul promis de gazde continuă și sub clar de lună.

După o așa zi minunată, mergem să descoperim alte locuri de poveste, precum mănăstirea sau Măgura, renumita cascadă din Munții Rodnei, dar înainte, ajungem la la Centrul Cultural Pastoral ”Sfantul Iosif Marturisitorul” din Sighetu Marmatiei.

Fostul Palat al Culturii, astăzi Centrul Cultural Pastoral este, de fapt, o incursiune fabuloasă prin trecutul acestei clădiri monumentale, dar și al comunității sighetene.

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Maramureșul reușește să rămână și un templu al dragostei de țară și de Dumnezeu, așa că nu ratați o nouă ediție ”ROventura”, sâmbătă, de la ora 15:00, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.