Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Ținutul Neamțului, o lume de poveste

Autor: Diana Tilă

Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la Kanal D, emisiunea de călătorii ”ROventura” ne invită să pășim într-o lume de poveste, în Ținutul Zimbrului, în codrii Neamțului, un loc atât de pitoresc și plin de surprize. 

Descoperim, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, un tărâm de basm, acolo unde zimbrul este la el acasă atât în parcul natural Vânători-Neamț, cea mai mare rezervație de acest fel din Europa, cât și la zimbrăria Dragoș-Vodă, un loc ce te vrăjește la fiecare pas.

Citește și: Astăzi, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Călătorie de poveste prin fermecătorul ținut al Neamțului

Ținutul Neamțului, o lume de poveste

Ne continuăm călătoria, coborând pe firul Ozanei „cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”, până în vechiul târg al Neamțului, unde s-a consumat o parte dintr-o poveste de dragoste... specială, poate cea mai frumoasă din literatura românească.

Nu putem ajunge la Târgu-Neamț, fără să mergem și la Humulești. Casa Memorială, „leagănul lui Creangă”, se află încă în reabilitare, dar parcul tematic din vecinătate ne așteaptă să ne introducă în atmosfera de poveste.  

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Universul copilăriei lui Nică, te poartă înapoi în anii în care s-au conturat poveștile, povestirile și amintirile lui Creangă, o lume fascinantă a povestitorului fără pereche.

Citește și: Premii pentru Kanal D și Kanal D2, aseară la Gala Performanței și Excelenței

Ne continuăm, apoi, periplul, prin locuri mai puțin cunoscute, dar cu însemnătate aparte, acolo unde ținutul Neamțului păstrează încă vii tradițiile și îndeletnicirile țăranilor autentici. Aici o vom cunoaște pe femeia care a ales să-și închine viața meșteșugului popular și scrie, cu fiecare opincă lucrată, încă un rând din povestea neamului și-a celor dintâi răzeși.

Nu ratați o ediție de poveste ”ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, sâmbătă, de la ora 15:00, numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media