Sâmbătă, în Ajunul Sfintelor Sărbători de Paște, de la ora 14:45, la “ROventura”, Sarbători Pascale în minunatul Maramureș

Author: Lavinia Medrea

La ceas de sărbătoare sfântă, „ROventura” ne invită să ne bucurăm împreună de Învierea Domnului, în inima Maramureșului istoric, ținut al tradițiilor statornice și-al credinței neîntinate, tărâm al frumuseților naturale nepereche și-al unora dintre cei mai frumoși români, într-o ediție de colecție a emisiunii, difuzată de la ora 14:45, la Kanal D.

Maramureșul uimește și cucerește deopotrivă prin pitorescul așezărilor și frumusețile sale naturale. Așezată pe vechea vatră a viteazului Pintea haiducul, comuna Desești ne va fi gazdă, sâmbăta aceasta, în încercarea de a transmite un pic din magia Sfintelor Paști și din lumina Învierii.

Citește și: Emisiunea "ROventura", premiul de excelență în cadrul Galei Aniversare a prestigioasei publicații "Hayat"

Sarbători Pascale în minunatul Maramureș

Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele „ ROventura ”, îi vom cunoaște pe Anca si familia ei, care și-au deschis larg porțile pentru oaspeți, în urmă cu aproximativ 18 de ani.

Mama Irina a ajuns, astfel, o socăciță a cărei iscusință este, acum, recunoscută în întreaga țară, iar Vasile, bărbatul casei, a dezlegat multe limbi cu horincă, dar mai ales cu glumele sale. La această casă de oameni gospodari poposim și noi, alături de roventurieni, cu dorința de a surprinde pregătirile pentru masa de Paști.

Ouă proaspete, ouă fierte, măruntaie de miel și crutoane de pâine coaptă pe vatră, toate vor intra în pântecele mielului, alături de un belșug de verdeață și câteva mirodenii, alese pe sprânceană. Mielul, împănat cu slănină și garnisit cu ceapă și usturoi verde, este primenit de întâlnirea cu dogoarea cuptorului.

Citește și: Sâmbătă, de la ora 14:45, în ”ROventura”, Bucovina, perla turismului românesc

Vom face o rugăciune-n șoaptă, pregătim coșul de sărbătoare și apucăm spre biserică, cu sufletele curate și îmbrăcați ca la zi mare. Suntem binecuvântați să-l reîntâlnim pe părintele Ioan Ardelean, unul dintre oamenii aceia care știu să-ți picure în suflet puțin din sufletul lor.

Odată sfințite bucățele de sărbătoare, ne îndreptăm spre mult așteptata masă, nu înainte de a mai arunca o privire la măiestria meșterilor ce-au ridicat această veritabilă catedrală în lemn a Maramureșului, ajunsă pe lista patrimoniului UNESCO și, astfel, apreciată în întreaga lume.

Odată primenite toate și umplută masă de Paști cu bucate, suntem și noi pregătiți pentru încă o demonstrație de obiceiuri păstrate cu sfințenie. Straiele viu colorate le “trădează“ oamenilor locului sufletul cald și spiritul vesel. Acestea, la fel ca meșteșugul său măiestria culinară, parca dăinuie peste generații, ca odinioară.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Tărâmul acesta își spune, parcă, de la sine povestea, dar și prin oamenii săi. Pentru ei, aici e acasă, aici e România, aici e Dumnezeu.

Nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 14:45, o ediție de colecție „ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

Credit foto: BLC Media