Ziua în care se sărbătoresc Sânzienele 2023 este considerata Sfânta, în care nimeni nu lucrează cât soarele se afla pe cer. Ce semnificație are sărbătoarea Sânzienelor, celebrată pe data de 24 iunie?
Ce semnificație are sărbătoarea Sânzienelor 2023
Sânzienele 2023 sau Drăgaica reprezintă o sărbătoare a iubirii şi a fertilităţii, în jurul căreia dăinuie o serie de ritualuri pentru sănătate şi belşug în gospodărie, dar şi pentru aflarea ursitului.
Legendele spun că sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii și care, pe data de 24 iunie, se prind în horă şi dau puteri magice plantelor.
Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister și magie, fiind favorabila vrăjilor și descântecelor de dragoste.
Citește și: Mesaje de Sânziene 2023: Urări și felicitări pentru această sărbătoare
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Sărbătoare pe 24 iunie în calendarul ortodox
Sânzienele 2023 sau Drăgaica. Cunoscută în popor și cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene, data de 24 iunie marchează în calendarul ortodox sărbătoarea Nașterii Sfântului Ion Botezătorul, fiul preotului Zaharia și al Elisabetei. Acesta este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului.
Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau.
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfantului Ioan Botezatorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Cel mai probabil, denumirea este preluată de la Sancta Diana, zeița silvestră.
Sânzienele sunt făpturi magice, aeriene și silvice, care își fac apariția pe pământ în noaptea dintre 23 si 24 iunie și au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum si însușiri de leac florilor, belșug în câmpii și fertilitate animalelor. Considerate, în general, drept niște zâne bune, ele generează și efecte adverse, pentru a-i pedepsi pe oamenii păcătoși. Dacă nu respecți cum se cuvine ziua lor, Sânzienele te pot pedepsi și pot aduce asupra ta boală și neputință. Totodată, Sânzienele pot stârni vârtejuri și vijelii, pot aduce grindină și pot lăsa plantele și florile fără leac și fără miros.