Saptamana Filmului Turcesc, eveniment adus in fiecare an de catre Institutul Yunus Emre, se va desfasura in perioada 19- 22 noiembrie 2019 la Happy Cinema (Liberty Center) din Bucuresti.
Evenimentul este organizat in colaborare cu Centrul Cultural si de Tineret ”Stefan Iordache” al Sectorului 5 si prezinta publicului sase filme remarcabile din cinematografia turca: comedii, drame si un film pentru copii. Toate filmele sunt subtitrate in limba romana.
Programul festivalului este:
Marti, 19 Noiembrie 2019, 18:00- Platanul/ Çınar Ağacı (comedie, r. Handan İpekçi, 2011)
Chiar daca doamna Adviye este pentru copii sai o batrana morocanoasa care le face viata amara, pentru Barıs este bunica preferata. Povestea atrage atentia prin naivitatea limbajului folosit de un copil ce prezinta valorile care tin familia unita.
Miercuri, 20 Noiembrie 2019, 18:00- Ai Crai, Ai Grai/ Kocan Kadar Konus (comedie, r. Kıvanç Baruönü, 2015)
Filmul, adaptat dupa romanul omonim al autorului Sebnem Burcuoğlu si avandu-i in rolurile principale pe Ezgi Mola si Murat Yıldırım, prezinta povestea lui Efsun, care nu isi gaseste jumatatea, in timp ce toate femeile din anturajul ei se pregatesc de casatorie si viseaza la rochia de mireasa.
Joi, 21 Noiembrie 2019, 16:00- Rana Mamei Mele/ Annemin Yarası (drama, r. Ozan Açıktan, 2016)
Pelicula ale carei filmari au fost realizate in Serbia, Bosnia si Hertegovina, Croatia si Turcia prezinta povestea bosniacului Salih care isi cauta familia si ii are in rolurile principale pe Ozan Güven (Rustem Pasa in Suleyman Magnificul), Meryem Uzerli (Sultana Hurrem din Suleyman Magnificul), Belçim Bilgin, Okan Yalabık (Vizirul Ibrahim Pasa) si Bora Akkas.
Joi, 21 Noiembrie 2019, 18:00- Magicianul/ Hokkabaz (comedie, r. Cem Yılmaz si Taner Baltacı, 2006)
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Filmul prezinta viata lui Iskender ce nu si-a gasit inca rostul in viata, dar este atras inca din copilarie de magie. Rolurile principale sunt interpretate de Cem Yılmaz, Mashar Alanson si Özlem Tekin.
Vineri, 22 Noiembrie 2019, 16:00- Elixir/ İksir (film pentru copii, r. Birkan Uz, 2014)
Pelicula ce ii are in rolurile principale pe cantaretul Keremcem si pe Cansu Tosun reprezinta o premiera pentru cinematografia turceasca- este prima data cand persoane reale si personaje de animatie sunt reunite intr-o productie locala.
Vineri, 22 Noiembrie 2019, 18:00- Nu-mi spune basme/ Bana Masal Anlatma (comedie, r. Burak Aksak, 2015)
Filmul surprinde momentul in care soferul de microbuz Rıza a intalnit-o pe Ayperi, iar viata lui a luat o alta intorsatura din acea clipa.
Parteneri media: Kanal D, Radio Impuls, Radio Romania Cultural, Radio Bucuresti FM, Agerpres, Romania Libera, Prwave, Iqool, MovieNews, Blog de Cinema, Filmsi, Catchy, acasa.ro, Bookblog, 4arte, Fete de 10, Cotofana Urbana, inoras.ro, bucuresteni.ro, Feeder.
Intrat in activitate in anul 2009, Institutul Yunus Emre detine mai mult de 58 de centre culturale in strainatate. Institutul efectueaza studii pentru predarea limbii turce in centrele culturale din strainatate, desfasoara activitati culturale si artistice in scopul promovarii Turciei si ofera sprijin pentru cercetarile stiintifice.